Nicolae Manolescu: Demersul Guvernului privind gratierea e cu ochi si cu sprancene | RFI

Vrei să scoţi din inchisori, să asiguri condiţii umane, mai faci inchisori, mai faci ceva, dar nu ii scoţi numai ca să scapi de ei de acolo şi să reduci numărul de paturi ocupate. Nicolae Manolescu se declară "absolut de acord cu gestul preşedintelui de a se duce prima oară in atata timp de cand e preşedinte la o şedinţă de Guvern.

acum 45 luni (20 Jan 2017)

"Nu mă poate impiedica nimeni, ca şi pe alţii, să bănuiesc că adevăratele scopuri ale acestei ordonanţe şi graba cu care ea a fost propusă sunt altele, nu pentru a scoate din inchisori puşcăriaşi suplimentari, cum spunea domnul ministru al Justiţiei. Vrei să scoţi din inchisori, să asiguri condiţii umane, mai faci inchisori, mai faci ceva, dar nu ii scoţi numai ca să scapi de ei de acolo şi să reduci numărul de paturi ocupate.

In opinia sa, protestele de stradă sunt justificate: "Avem toate motivele să bănuim că acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă are alt scop decat acela afirmat. "Nu ştiu, a mai pus o dată pe un Guvern, ba chiar şi pe un preşedinte la un moment dat, nu ştiu dacă va mai pune. Nu cred in vocea străzii, nu cred. S-a dovedit că strada poate schimba cate un Guvern, dar pană una alta nu s-a dovedit că strada poate crea un Guvern, poate schimba politica", a spus el.

Nicolae Manolescu se declară "absolut de acord cu gestul preşedintelui de a se duce prima oară in atata timp de cand e preşedinte la o şedinţă de Guvern. Aşa trebuie procedat, trebuie lăsat să se discute proiectul. Vine domnul ministru şi ne spune scopul nostru este să scoatem cat mai mulţi puşcăriaşi din inchisori, ca să nu ne certe Bruxelles-ul. Toată lumea se gandeşte la Dragnea, chiar dacă acolo se spune că de fapt corupţii, vezi Doamne, nu intră in discuţie (...). Ce să mai discutăm, e cu ochi şi cu sprancene, cum se spune pe romaneşte". ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro