Nepotul Regelui Mihai vrea sa fie reprimit in Familia Regala. Va declansa demersurile necesare dupa perioada de doliu

Nepotul Regelui Mihai vrea sa fie reprimit in Familia Regala. Va declansa demersurile necesare dupa perioada de doliu

De la dineu, la expulzare in doar patru luni In urma cu doi ani, in 2015, Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de "Principe al Romaniei" si l-a exclus din Linia de Succesiune la Coroana Romaniei. Potrivit acesteia, Casa Regala a considerat ca Nicolae ar fi fost "confiscat de cercuri oculte frecventate de personaje obscure, politicieni si interlopi, apropiati fostului presedinte", lasand astfel de inteles ca este vorba de Traian Basescu. Printre cei aproape 100 de invitati de la dineul gazduit de Palatul Elisabeta s-a numarat Principele Alexandru al Serbiei, fiul acestuia, dar si printesa de origine daneza Eleonore de Schaumburg-Lippe, o buna prietena a principelui.

acum 57 luni (21 Dec 2017)

Decretul de inlaturare nu i-a fost comunicat in original. El nu a semnat declaratia de acceptare de inlaturare de la succesiune. Nicolae este dispus sa revendice ceea ce-i apartine de fapt", a anuntat avocatul nepotului regelui. "Decizia de retragere a titlului regal, Nicolae mi-a spus ca nu i-a fost comunicata in original niciodata. Nicolae are acest dubiu, ca nu ar fi fost acel decret semnat si nu i-a fost comunicat in original". Un patrimoniu imobiliar estimat la minimum 60 de milioane de euro. Avocatul a precizat ca fostul print Nicolae intentioneaza sa spuna cine se afla in spatele excluderii sale din linia de succesiune. Scrisoare deschisa de sustinere Precizarile vin dupa ce fostul print nu a fost lasat sa-si vada bunicul aflat pe patul de moarte. Avocatul a precizat ca cei din Familia Regala au facut un prim pas spre normalitate, acceptand prezenta lui Nicolae la funeraliile Regelui Mihai, dupa ce in urma cu o luna s-au opus ca nepotul sa-si viziteze bunicul, invocand o scrisoare privata prin care Regele i-ar fi interzis sa-l viziteze. In fata multimii adunate pe 14 decembrie la Palatul Regal, Nicolae a spus ca va reveni in Romania si ca va fi alaturi de tara. Pe de alta parte, intr-o scrisoare deschisa adresata Principesei Margareta, mai multi sustinatori ai Principelui Nicolae au cerut reprimirea acestuia in Familia Regala. Jurnalistii din Marea Britanie scriau ca Nicolae a castigat inimile romanilor si punctau faptul ca a venit in mijlocul oamenilor alaturi de proaspata sa sotie, Alina Medforth Mills. De la dineu, la expulzare in doar patru luni

In urma cu doi ani, in 2015, Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de "Principe al Romaniei" si l-a exclus din Linia de Succesiune la Coroana Romaniei. La acea vreme, in spatiul public se preciza ca in spatele indepartarii lui Nicolae ar fi stat consortul principesei Margareta, Radu Duda, cu toate ca motivul prezentat oficial de Casa Regala era faptul ca nepotul Regelui Mihai nu ar fi "respectat pri... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro