Motivul stupid pentru care senatorii juristi au amanat cazul Microsoft

Motivul stupid pentru care senatorii juristi au amanat cazul Microsoft

Biroul Permanent al Senatului a hotarat pe 1 octombrie sa inainteze Comisiei juridice copiile materialului probator si referatul DNA prin care se solicita declansarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale in cazul fostilor ministri, dand un termen comisiei de 15 zile pentru intocmirea unui raport, care urmeaza a fi inaintat conducerii Senatului si apoi plenului. Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a transmis Senatului referatele DNA prin care se solicita declansarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale in cazul fostilor ministri Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu, dupa ce anterior le-a primit de la procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

acum 69 luni (13 Oct 2014)

Potrivit membrilor Comisiei juridice, dosarele au fost resigilate si se asteapta ca o persoana de la Ministerul Justitiei sau de la DNA sa vina si sa numeroteze documentele.

UPDATE Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, impotriva caeria DNA a cerut inceperea urmarii penale, a declarat, luni, dupa iesirea de la Comisia juridica a Senatului, ca s-au resigilat dosarele primite de la parchet, deoarece membrii comisiei au constatat ca documentele nu erau numerotate.

Intrebata ce s-a intamplat in sedinta comisiei juridice, Ecaterina Andronescu a spus: "S-au desigilat dosarele, cutiile, erau trei cutii, si s-a constatat ca documentele nu erau numerotate si inregistrate, motiv pentru care s-au resigilat, sa se intample lucrurile in deplina legalitate". Vreau sa va spun ca referatul DNA are 76 de pagini, iar bibliorafturile in jur de 7.000. "La Vreme a durat mai putin pentru ca faptele au fost de acum un an, iar la Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu de acum 12 ani", a fost scuza gasita de Chelaru.

Au inceput cu Mihailescu

Senatorul Serban Mihailescu a declarat ca a fost invitat sa participe la sedinta Comisiei juridice de luni pentru a-si prezenta punctul de vedere cu privire la subiectul licentelor IT (Microsoft).

"Am fost invitat sa particip la sedinta Comisiei juridice luni, la ora 13.00.

Biroul Permanent al Senatului a hotarat pe 1 octombrie sa inainteze Comisiei juridice copiile materialului probator si referatul DNA prin care se solicita declansarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale in cazul fostilor ministri, dand un termen comisiei de 15 zile pentru intocmirea unui raport, care urmeaza a fi inaintat conducerii Senatului si apoi plenului. Am hotarat, conform procedurilor, Regulamentului, sa inaintam referatul si copiile materialului probator catre Comisia juridica, careia i-am dat un termen de 15 zile pentru intocmirea raportului. (...) Dupa ce vine raportul, ac... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro