Ministrul Educatiei: Numai universitatile vor retrage titlurile de doctori
"Am modificat două articole, acela care stabilea că sunt două categorii de deţinători de titluri de doctorat - am anulat acest articol - şi in doilea articol, articolul 14 acolo unde sunt reglementate sancţiunile, am scos două reglementări - una legată de retragerea titlului de doctor şi cealaltă legată de retragerea conducerii de doctorat - foarte clar, nu sunt in atribuţia Consiliului Naţional de Etică, aşa cum am şi anunţat, vor fi in atribuţia universităţilor şi al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)", a declarat, marţi, la finalul şedinţei de Gvern, ministrul Educaţiei Adrian Curaj.
Numai universitățile vor putea analiza și retrage lucrările suspectate de plagiat, a precizat ministrul Educației, Adrian Curaj, intr-o conferință de presă, potrivit Mediafax.
Guvernul a decis modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită in cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, astfel incat demnitarii acuzaţi de plagiat nu vor mai fi verificaţi de Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei, cazurile lor urmand să fie analizate, la fel ca toate tezele de doctorat, de universităţi.
Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită in cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare prevede abrogarea articolelor prin care demnitarii erau exceptaţi de la normele generale ale legii. a) sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, care sunt analizate direct de Consiliul Naţional de Etică".
"Am modificat două articole, acela care stabilea că sunt două categorii de deţinători de titluri de doctorat - am anulat acest articol - şi in doilea articol, articolul 14 acolo unde sunt reglementate sancţiunile, am scos două reglementări - una legată de retragerea titlului de doctor şi cealaltă legată de retragerea conducerii de doctorat - foarte clar, nu sunt in atribuţia Consiliului Naţional de Etică, aşa cum am şi anunţat, vor fi in atribuţia universităţilor şi al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)", a declarat, marţi, la finalul şedinţei de Gvern, ministrul Educaţiei Adrian Curaj.
In acelaşi context, Curaj a anunţa... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro