Poetul Mihai Eminescu, mort la 1889 in conditii considerate si astazi circumspecte in sanatorul de alienati mintal al doctorului Sutu din Bucuresti, a fost un personaj care a fascinat inca din timpul vietii sale. S-au scris mii de tomuri, sute de mii de pagini despre creatia sa geniala, despre viata sa controversata si, nu in ultimul rand, despre boala si suferinta sa si chiar despre un posibil asasinat care i-a adus sfarsitul. Inca de la moartea sa au fost puse la punct editii privind viata poetului, in lucrari unde erau reunite pareri ale specialistilor vremii, dar si ale celor care l-au cunoscut. In 1932, la 43 de ani de la moartea "Luceafarului", o carte a stranit o adevarata furtuna in randul opiniei publice si a specialistilor. Vlad, doctor docent la Bucuresti, despre care insa nu se stiu foarte multe detalii, a publicat lucrarea "Mihail Eminescu, din punct de vedere psihanalitic". Cartea aduce o imagine brutala a lui Eminescu, marcata de nevroze, angoase si caderi psihice. De altfel, medicul, care spunea despre sine ca este specialist in tratarea psihonevrozelor, ii sfatuia pe idolatrii lui Eminescu sa nu citeasca lucrearea. Eminescu, in pragul schizofreniei Dupa ce poetul a fost diagnosticat inca din timpul vietii cu sifilis sau sindrom maniaco-depresiv, fiind tratat si gresit pentru presupusa boala venerica, psihanalistul C. Vlad vine cu un alt diagnostic, obtinut, spune acesta, prin studierea si interpretarea operei litarare a lui Eminescu, dar si a marturiilor lasate de contemporani sai privind comportamentul poetului. "Mihail Eminescu a prezentat in tot timpul, pana la izbucnirea meningoencefalitei sale, tabloul clinic al unui bolnav care era continuu in pericol de a deveni schizofrenic, o maladie numita si dementa precoce. In tot timpul vietii, a prezentat simptome de aceasta natura si a fost o minune de echilibristica faptul ca, desi se afla necontenit pe muchia prapastiei, s-a mentinut totusi deasupra fara sa se prabuseasca in intunericul acestei mala... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro