Au fost cladite cu ziduri de incinta din piatra, iar in vremea locuirii lor au reprezentat una dintre cele mai mari realizari ale arhitecturii militare din afara Imperiului Roman. Tehnica moderna si inovativa pentru vremurile in care au fost construite a reprezentat si unul dintre motivele care au stat la baza deciziei de le a introduce, in anul 1999, in Patrimoniul Mondial UNESCO. "Ritmul cautat al coloanelor sanctuarelor, turnurile locuinta plasate in punctele cele mai inalte ale fortificatiilor, perfect integrate spiritului locului dau masura acestei civilizatii, credincioasa spiritului sau interior si materialelor sale traditionale, informeaza autorii studiului "Cetatile Dacice din Muntii Orastiei", finantat de catre Ministerul Culturii din Romania si coordonat de catre Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Tehnica de constructie a fortificatiilor a fost denumita murus Dacicus, care presupune ziduri de piatra de talie (legate la nivelul fiecarei asize prin tiranti de lemn) si emplekton din piatra sfaramata si pamant batut, adaptare originala a celor mai bune traditii ale arhitecturii militare elenistice, infoormeaza cercetatorii implicati in "Programul Multianual de Cercetari Arheologice din Muntii Orastiei".

Sistem de aparare a Sarmizegetusei Regia

Sarmizegetusa Regia, capitala Regatului Dac, a fost protejata in fata invadatorilor, de un sistem de fortificatii unitar, in care rolul fortificatiilor de la Costesti, Blidaru, Varful lui Hulpe, Piatra Rosie, Banita si Blidaru era de a oferi un sprijin reciproc. "Singura cale de acces catre Sarmizegetusa - Gradistea de Munte, ramasa fara fortificatii era aceea, mai dificila, care venea dinspre est si ajungea la izvoarele raului Jiu pe culmile masivului muntos: este drumul urmat de armata romana in 101-102, jalonat de castrele de mars de la Varful lui Patru, Jiguru, Comarnicel si Muncel si care l-a condus pe Traian pana sub zidurile Sarmizegetusei. Legatura intre... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro