Medic, despre cazul femeii care s-a sinucis: "Responsabilii cu protocolul pentru situatii de urgenta or fi dormind bine?"

Medic, despre cazul femeii care s-a sinucis:

> Sunt doctor de 30 de ani si tin minte toti pacientii care au murit in garzile mele, in saloanele mele sau transferati de la mine in alte sectii datorita unor boli asociate. De multi ani am desfiintat portfardul din poseta si port cu mine o mica trusa de urgenta: nitroglicerina, cortizon, o seringa preumpluta cu adrenalina, un spray pentru astmatici si tot felul de pastile (de durere, de tuse, de digestie), ca cine stie cine ar putea avea nevoie.

acum 78 luni (24 May 2015)

>

Sunt doctor de 30 de ani si tin minte toti pacientii care au murit in garzile mele, in saloanele mele sau transferati de la mine in alte sectii datorita unor boli asociate. Probabil asta deriva din responsabilitate, pentru ca tu erai cel care trebuia sa faca rahatul bici in orice situatie, devreme ce ti-ai asumat meseria si pozitia de salvator.

E adevarat ca in specialitatea mea nu se moare pe capete, desi viata mea profesionala a fost aventuroasa de la prima garda pe care am facut-o singura, cu exagerat de multe cazuri hazlii sau dramatice, de multe ori raportul de garda semanand cu cititul unei carti politiste.

Moartea m-a urmarit si in vacante: am resuscitat oameni pe plaja, pe sosea (ca victime ale unor accidente de masina), am sustinut un tanar cu capul zdrobit de stanci pana la venirea Salvarii. In unele cazuri am stiut ca demersul meu e inutil, dar am facut-o pentru rudele care trebuiau sa ramana impacate ca cineva s-a straduit sa le salveze parintele ori copilul, nu coplesiti de durere, dar rosi de viermele indoielii, cum ca s-ar mai fi putut face ceva. Intr-o vacanta am intors un tren din drum ca sa trimit la spital un copil lovit la cap, care era constient si parea bine, dar avea semne de fractura de baza de craniu. Cinste lor, celor care s-au luat dupa o tanara in pantaloni scurti care a tras semnalul de alarma: copilul a fost transportat, operat si salvat la clinica de neurochirurgie din Cluj. De multi ani am desfiintat portfardul din poseta si port cu mine o mica trusa de urgenta: nitroglicerina, cortizon, o seringa preumpluta cu adrenalina, un spray pentru astmatici si tot felul de pastile (de durere, de tuse, de digestie), ca cine stie cine ar putea avea nevoie. Din portfard a ramas doar rujul sau glossul de buze ca ultim stindard al cochetariei si ca sa nu rada de mine lumea ca nu ma dezbrac niciodata de halat.

Cei care au fost 35 de ore responsabili pentru o viata de om si nu si-au facut datoria ne cople... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro