Maresalii curajului. Povesti reale despre eroii din Primul Razboi Mondial

Nu considera ca are nevoie nici de ordin de la vreun comandant, nici de aprobarea superiorului, ca sa ia in ranita mai multe grenade si sa plece, urcand din stanca-n stanca. De data asta, probabil pentru ca o fi fost mustruluit dupa intamplarea de dinainte, se duce la comandant si ii spune ca el vrea sa treaca Dunarea, sa ajunga la tunurile inamice si sa le casapeasca cu grenade. Poate ca era al nimanui si se luase dupa soldati, ca de la ei avea o bucata de paine si o vorba buna. "Bine, daca vrei sa stai aici, atunci o sa indeplinesti sarcina de furier", i-a spus comandantul, vazand ca nu poate sub niciun chip sa-l induplece pe adolescent sa se puna la adapost, la departare de gloante si obuze. Faptele acestea de arme sunt adunate chiar de pe campul de lupta de la cei care au supravietuit si au vazut tot ce s-a intamplat.

acum 51 luni (9 Jul 2016)

Prin curajul lor, au dus faptele de arme ale primei conflagratii mondiale pana dincolo de limitele mortii. De parca nici nu le-ar fi pasat de propria existenta.

Au fost in stare sa incalce si ordinele propriilor comandanti, numai sa iasa in fata dusmanului si sa-l izbeasca cu toata puterea. Ei mai traiesc azi doar in dosarele ingalbenite de vremuri ale Armatei Romane. Va prezint asadar doua destine, al soldatului Constantin Palan si al copilului de trupa Mihai Filip. Ca sa intelegem ca Romania Mare s-a construit si prin sacrificiul lor.

Probabil ca daca l-ati vedea pe strada nici pomeneala sa-l bagati in seama. Ce sa vorbesti cu un om care nu vrea el insusi sa scoata prea multe cuvinte? Mare lucru nu face in viata de zi cu zi.

Soldatul imposibil de stapanit

Totul se schimba dramatic odata cu Primul Razboi Mondial. Desi caracterul sau, de permanent nemultumit, nu ii da pace. Ai nostri insa nu pot sa inainteze din cauza unui cuib de mitraliere, cocotat pe inaltimile Alionului. Romanii se feresc de gloantele care suiera in toate directiile si nu pot face nimic. Pe unde s-o ia, cum si ce trebuie sa faca. Nu considera ca are nevoie nici de ordin de la vreun comandant, nici de aprobarea superiorului, ca sa ia in ranita mai multe grenade si sa plece, urcand din stanca-n stanca. Se duc spre locul cu pricina si acolo il vad pe nimeni altul decat pe Constantin cum tinea in bratele lui, ca pe niste trofee, mitralierele care ne facusera atat de mult rau. Cobora asa, incarcat cu prada de razboi, in ciuda staturii lui care nu-ti da impresia unui om puternic. Pe deasupra, mai tragea dupa el si pe un ofiter grav ranit, din tabara adversa. Dar situatia nu e deloc buna, pentru ca adversarul nu ne lasa o clipa. Are o pozitie foarte buna, dincolo de Dunare, pe malul sarbesc, pe Muntele Tikia, de unde tunurile trimit asupra-ne moarte. De data asta, probabil pentru ca o fi fost mustruluit dupa intamplarea de dinainte, se duce la comandant si ii spune... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro