Maior si-a prezentat scrisorile de acreditare presedintelui Barack Obama

Fostul director al Serviciului Roman de Informații (SRI) SRI George Maior a fost propus, la sfarșitul lunii aprilie, pentru postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar in SUA, decretul de numire fiind semnat de președintele Klaus Iohannis la 29 iunie. El a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani, devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Roman de Informaţii la data de 4 octombrie 2006.

acum 46 luni (18 Sep 2015)

Noul ambasador al Romaniei in Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, și-a prezentat, joi, scrisorile de acreditare preşedintelui Barack Obama, in cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă, informează Mediafax.

"Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă și de securitate a Romaniei. Sprijinul SUA a ajutat Romania pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului și statului de drept, făcand din țara noastră un model pentru țările din regiune", a precizat George Cristian Maior, subliniind totodată că Romania reprezintă o insulă de stabilitate pentru flancul estic al Alianței Nord Atlantice.

De asemenea, in mesajul transmis președintelui Barack Obama, ambasadorul George Cristian Maior a prezentat priorităţile mandatului, cu accent pe dezvoltarea cooperării in domeniul securității, intărirea dimensiunii economice și a schimburilor comerciale, incurajarea investiţiilor şi a transferului de tehnologie, consolidarea securităţii energetice, precum şi intensificarea cooperării in domeniul educației și inovației.

"Romania are un angajament ferm pentru imbunătățirea mediului de afaceri, vital pentru atragerea investițiilor americane și creșterea schimburilor comerciale", a apreciat ambasadorul George Cristian Maior.

Cu ocazia ceremoniei, ambasadorul George Cristian Maior i-a vorbit președintelui Barack Obama despre simpatia pe care o au romanii față de Statele Unite, context care poate contribui substanţial la adancirea relaţiilor de parteneriat dintre cele două ţări.

La ceremonia de la Casa Albă, ambasadorul George Cristian Maior a fost insoțit de soția sa și cei doi copii.

Fostul director al Serviciului Roman de Informații (SRI) SRI George Maior a fost propus, la sfarșitul lunii aprilie, pentru postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar in SUA, decretul de numire fiind semnat de președintele Klaus ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro