Mai bine Golan

Dupa 26 de ani, eu cred ca romanii nu mai pot fi manipulati cu atata usurinta ca atunci cand unii bucuresteni aplaudau camioanele cu mineri si ranjeau satisfacuti ca tanarul cu barba din balcon si colegii lui au fost zdrobiti cu pumnii si picioarele si batele. Dar, chiar daca mai avem nevoie de timp ca sa intelegem cum ar trebui sa mergem mai departe, aparitia unui om cu identitate proprie - si nu imprumutata de la un partid sau altul - nu poate decat sa faca bine spatiului politic romanesc.

acum 66 luni (18 Apr 2016)

Era seara, Piata se umplea de oamenii care veneau de la serviciu, de tineri, de familii care isi tineau copiii de mana.

La o masuta plianta, doua tinere, studente, cred, faceau ecusoane de carton pe care scriau cu marker cuvantul "Golan". M-am asezat la rand si, cand am ajuns in fata lor, am cerut si eu un ecuson si am intrebat, ca jurnalistul, cate ecusoane au scris in ziua aceea. N-au stiut sa imi zica exact, dar m-au intrebat cine sunt si de ce vreau sa stiu. Si atunci au luat un ecuson, au scris pe el cu majuscule "Golan", au pus cuvantul intre paranteze si au scris un 3 mic deasupra parantezei din dreapta.

Am purtat cartonasul in fiecare zi in lunile acelea si il mai am si acum, intr-o cutie veche de pantofi in care tin o gramada de lucruri mici, dar importante pentru mine. Pe agenda mea de jurnalist aveam alte subiecte: mortii Revolutiei, dosarele Securitatii, tensiunile interetnice de la Targu Mures si ranitii Timisoarei.

"Mai bine haimana decat tradator, / Mai bine huligan decat dictator / Mai bine Golan decat activist, / Mai bine mort decat comunist." Starea de spirit de atunci, comuniunea, efervescenta si bucuria din Piata Universitatii au facut ca oamenii aceia sa dea nastere unui fenomen de o mare insemnatate pentru istoria unui neam chinuit. Dar stiu, pentru ca am fost acolo, in Zona Libera de neocomunism, ca toti ceilalti, prezenti in fiecare zi sau doar vizitatori vremelnici, au simtit si au inteles ce se intampla. Un tanar inalt, blond si cu barba, putin peltic. Vorbea miilor de oameni din balconul ingust al Universitatii, inghesuit cumva intre doua boxe mari, care acopereau intersectia de strazi si oameni si timpuri. Pareau clipe ale iertarii celor care ne-au ucis si ne-au distrus, lumini plapande in memoria mortilor si lumini ale unei renasteri al carei moment venise. Acesta a fost si motivul pentru care Ion Iliescu si complicii lui din gasca emanata la Revolutie au vrut sa ucida Piata cu tarnacoapele minerilor. Unii jur... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro