Lupta cu cartile. "Unii au opinat ca ar trebui arse, altii ca sa se ingroape"

Lupta cu cartile.

La caminul cultural erau asa: serbari cu brigada artistica a scolii cam in fiecare saptamana, baluri la fel, teatru jucat de invatatorii si profesorii de la scoala cam o data sau de doua ori pe luna, filme pentru oameni mari joia, vinerea, sambata si duminica, fime pentru oameni mici duminica dimineata. Cum e facuta lumea, ce e dincolo de Targu Bujor, ce e acela un vapor, o periuta de dinti, ca atunci cand ai chef de sex nu trebuie sa iesi pe ulita si sa... Acelea erau pentru oameni mari, copii nu prea vedeai, nu ar fi inteles si, oricum, nu era loc si pentru ei, ca venea tot satul cand vorbea Mos Chiricuta. Mi-am adus aminte ca bunica-mea mi-a povestit odata despre un fost coleg de clasa al ei cu acest nume, tot un ciudat, si acela, care citea cat era ziua de lunga, in loc sa se joace cu cercul, sa se duca la bal sau la hora. Mai tarziu a fugit din tara, a ajuns profesor pe la Sorbona (stiam ce e aceea) si pe la universitati din Germania, dar ca nu e bine sa vorbesti despre el, nu intelesesem atunci de ce. De scranciob nou nu mai poate fi vorba, caminul cultural e acum doar salon de nunti, la film nu s-ar mai duce nimeni, chiar daca s-ar mai gandi cineva sa le dea, biblioteca nu s-a mai deschis de prin '69, politia tot la Varlezi este.

acum 44 luni (8 Aug 2016)

>

Lupii stateau in padure, insa iarna ieseau pe camp si ii vedeai pe fereastra, daca stateai la marginea satului. Zareai si cate un mistret, daca aveai vederea buna, insa aceia stateau mai mult in lanurile cu papusoi, erau scumpi la vedere. Cuiburi de pasari erau peste tot, si prin copaci si pe sub stresini, berze nu mai spun. Nu apucai niciodata sa numeri prea multe, pentru ca intotdeauna adormeai inainte sa ajungi la o mie, asa cum scrie si in cartile despre adormit ca trebuie sa se intample. Apoi, la scurt timp, a venit si si televiziunea. Rubin 102, evident, l-a adus taica-meu intr-o seara, invelit intr-o plapuma, ca sa nu se zdruncine prea tare, fiindca lampile sunt foarte sensibile la socuri, dupa cum scrie si in cartile despre lampi, de altfel.

Tot atunci s-a deschis dispensarul, au trimis de la Targu Bujor un tractor, apoi inca unul, insa numai la CAP, pentru ca oamenii tot cu plugul cu boi arau, dupa cum documenteaza si Grigorescu in picturile sale. Si carutele au inceput sa fie inlocuite de masini, incet-incet, in transportul de calatori. La inceput de camioanele Molotov cu coviltir, apoi de rate, care erau aceleasi camioane, insa cu panza inlocuita cu o cutie mare de tabla in care erau scaune, nu banci de lemn. Abia mai tarziu au venit si autobuzele, in care soferul si calatorii erau in aceeasi incinta.

La caminul cultural erau asa: serbari cu brigada artistica a scolii cam in fiecare saptamana, baluri la fel, teatru jucat de invatatorii si profesorii de la scoala cam o data sau de doua ori pe luna, filme pentru oameni mari joia, vinerea, sambata si duminica, fime pentru oameni mici duminica dimineata. Cand pornea seara, cu vreo jumatate de ceas inainte, ca sa se incalzeasca, se auzea pana in toate marginile satului, asa ca toata lumea stia ca va incepe si porneau catre camin. Cam o data la doua luni venea si caravana cinematografica, insa aceea era anuntata din timp, iar cu cateva zile inainte numai despre asta se vorbea ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro