Lectia de vocabular: rolul semnelor diacritice in limba romana

Lectia de vocabular: rolul semnelor diacritice in limba romana

Multi nu s-au impacat nici astazi cu reforma din 1993 si arata cu degetul spre Academie, acuzand-o de lipsa de intelepciune mai ales pentru generalizarea scrierii cu a in loc de i, in interiorul cuvintelor, si pentru formele sunt, suntem, sunteti, in loc de sint, sintem, sinteti. Chestiunea aceasta a dat mult de furca editorilor, tipografilor, creatorilor de pagini si de programe electronice in romana, cu totii incomodati de existenta simultana a celor doua standarde. In sprijinul culegerii de cuvinte omise, dar si de citate ilustrative pentru fiecare sens, se va folosi un corpus lingvistic electronic evolutiv, construit pe baza bibliografiei prezente si viitoare a dictionarului, corpus despre care vom vorbi intr-un alt articol. Ei bine, dupa reforma ortografica din 1904, promovata de Titu Maiorescu, cand limba romana scapa de accentul ascutit (-e- si -o- pentru diftongii -ea- si-oa-), Sextil Puscariu, cel care va fonda Dictionarul Academiei in 1906, va profita de eliminarea accentului, pentru a-l folosi, in mod paradoxal, la formele-titlu, pentru indicarea accentuarii corecte. Eu cred insa ca nu este intelept - si nu cred ca MDA nu a observat fragilitatea solutiei, de vreme ce "cuvantul-titlu este cules cu caractere display (bold si italic), exceptand grafemul accentuat, cules cu caractere drepte albe": casa -, pentru ca nu rezolvam pronuntia decat in parte, adica doar chestiunea accentuarii.

acum 54 luni (15 Jul 2016)

>

In limba romana, cuvantul este atestat in secolul al XIX-lea (la Odobescu), cu sensul din ortografie. Adamescu scria, la 1910, in Istoria literaturii romane pentru scoalele normale:

"Chiar in primul an al activitatii Academiei se stabili ortografia (1867), care reprezenta mai mult ideile lui Cipariu: desfiintarea aproape totala a semnelor diacritice la vocale si la consonante, infatisarea originii cuvintelor, cu oarecare rezerve."

Prin "semne diacritice" intelegem o serie de semne grafice care afecteaza literele propriu-zise si care servesc corectei scrieri si citiri a cuvintelor. Am sa ma marginesc, in exemple mele, la limbile care folosesc alfabete cladite pe alfabetul latin, desi semnele diacritice pot fi regasite si in alfabetul grec, si in cel chirilic etc. Din motive particulare fiecarui idiom, unele sunete, care nu puteau fi reproduse prin alfabetul latin, au primit, pentru recunoastere, cate un semn care "sa intregeasca" litera de baza si sa o deosebeasca de celelalte. Istoric vorbind, accentul grav pus deasupra lui a/i a fost imprumutat din greaca (apare in franceza pe la sfarsitul secolului al XVII-lea), caciulita de pe a ne vine din latina, iar virgulita de sub s si t este romaneasca. Cele cinci litere cu diacritice se afla inghesuite in chip nefiresc pe tastatura computerelor noastre, pentru ca producatorii de hardware nu au fost obligati sa comercializeze tastaturi adaptate limbii, asa cum se intampla in alte tari. Mai mult, sa ne aducem aminte ca nici fabricantii de masini de scris nu au avut, la vremea respectiva, de respectat vreo norma, chiar daca masinile erau oarecum adaptate.

In istoria moderna a limbii, impunerea unei norme ortografice unitare si pe deplin acceptate s-a dovedit extrem de anevoioasa si, adesea, vremelnica. Multi nu s-au impacat nici astazi cu reforma din 1993 si arata cu degetul spre Academie, acuzand-o de lipsa de intelepciune mai ales pentru generalizarea scrierii cu a in loc de i, ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro