Kosovo, rana deschisa din inima Balcanilor

Din punct de vedere politic, regiunea a reprezentat in ultimele secole tinta a doua tipuri de legitimari: una de tip istoric si o alta de tip etnic. Alaturi de aceasta denumire, regasim si numele de "Metohija", de origine greaca, ce desemneaza un tinut cu o puternica traditie ortodoxa, explicatie sustinuta si de numarul mare de centre religioase importante, aflate in patrimoniul U.N.E.S.C.O. Toate aceste lucruri fac din Kosovo un adevarat "Ierusalim" al poporului sarb.[1] Numarul etnicilor sarbi ar fi scazut insa odata cu prigonirea lor de catre populatia musulmana, in urma unor evenimente precum: refugiul sarbilor ce au tinut partea austriecilor in luptele cu turcii din 1690, desfiintarea Patriarhiei de la Pec si mutarea acesteia in Voievodina Habsburgica in 1766, precum si o serie de o serie de noi exoduri atat in secolul XIX cat si in perioada celor doua razboaie mondiale. Reprimarea acestora de catre fortele de ordine a avut ca rezultat un mort si zeci de raniti.[9] Un moment important in evolutia regiunii Kosovo a fost reprezentat de Constitutia din 1974. In anii urmatori a intreprins o serie de atentate atat asupra fortelor de ordine, cat si asupra unor civili sarbi sau albanezi, considerati colaborationisti ai regimului.[13] Organizatia era sustinuta masiv de fonduri din exteriorul provinciei, fiind cunoscute finantarea traficul de carne vie si de stupefiante de catre structuri mafiote. Luptatorii sarbi, beneficiind in special de armament rusesc, au organizat la randul lor o serie de misiuni de lupta cu avioane de tip Mig 29. Scris cu minutiozitate, jurnalul prezinta atat aspecte de politica externa de la nivel inalt, cat si elemente de viata cotidiana: daunele provocate de bombardamente, victimele civile si tragediile razboiului, plecarea masiva a albanezilor din provincie, precum si atitudinea generala a sarbilor fata de razboi. In fata acuzelor aduse de presa internationala si de ONG-uri, NATO a declarat ca televiziunea reprezenta un obiectiv militar deoarece slujea propagandei lui Milosevic.[23] Alt moment ce a intarit imaginea de victime a sarbilor si putea determina un scandal diplomatic a fost reprezentat de bombardarea ambasadei Chinei. In ciuda ploii, peste 15.000 de persoane au participat la un recital de rock si muzica populara.[24] Concertele au continuat cu intensitate si in zilele urmatoare, la ele participand atat populatia belgradeana cat si o serie de organizatii pacifiste: Dupa 78 de zile de bombardamente, Milosevic a luat insa decizia reinceperii negocierilor de pace cu NATO, prin intermediul unor generali trimisi in localitatea Kumanovo, din Macedonia. Dificila inaintare a fortei multinationale in provincie a fost provocata, pe de-o parte, de existenta unor zone minate si, pe de alta parte, de blocarea multor rutele de transport de coloanele de refugiati albanezi ce se intorceau acasa. Un fapt demn de mentionat a fost reprezentat de rapirea unor etnici sarbi transportati in Albania cu scopul prelevarii de organe, edificatoare in acest sens sunt si marturiile fostului procuror la Haga Carla del Ponte.[25] In continuare relatia dintre cele doua populatii a ramas tensionata, populatia sarba s-a deplasat spre nordul provinciei, fiind dispusa in localitatile de aici, cat si in partea sarbeasca a orasului Mitrovica. Totodata, exista asa-numita clauza de salvgardare, afirmata prin Rezolutia 2625 (XXV) a Adunarii Generale, conform careia "Nicio dispozitie nu va fi interpretata ca autorizand sau incurajand o actiune, oricare ar fi ea, care ar dezmembra sau ameninta, in tot sau in parte, integritatea teritoriala sau unitatea politica a oricarui stat suveran sau independent, care se conduce conform principiului egalitatii in drepturi si a dreptului popoarelor de a dispune de ele insele si avand un guvern care reprezinta ansamblul poporului apartinand teritoriului, fara distinctie de rasa, credinta, culoare". Aceste este in fond si motivul nerecunoasterii noului stat de catre o serie de tari ale Uniunii Europene, care se tem de un eventual efect de domino in ceea ce priveste propriile lor teritorii: Spania, Slovacia, Romania, Grecia si Cipru.