Jocul cu vorbele, sport national. Despre unicitatea romanilor: Nu suntem nici pe departe buricul pamantului

Jocul cu vorbele, sport national. Despre unicitatea romanilor: Nu suntem nici pe departe buricul pamantului

> Desi toate acestea ii dau iluzia ca ar jongla cu cuvintele -- acaparand si retorica si poezia si mai mult decat amandoua, ca efuziuni ale inteligentei(?) --, in realitate romanul nu face altceva decat sa se joace cu ele. Urmasi ai lui "Decebal cel harnic" (de unde se vede, cu ochiul liber, ca harnicia noastra nu-i intamplatoare, ci are o dimensiune atavica, deci mostenita pana la ultima farama) si-ai lui "Traian cel drept" (ceea ce ne da sperante de mai bine, considerand hotia din zilele noastre drept un simplu accident tranzitoriu, care i se putea intampla oricui), putem trage linistiti concluzia ca toate relele pe care le intruchipam nu pot fi altceva decat mici neatentii, inofensive momente de slabiciune istorica. Nu din senin suntem si intelepti, si inteligenti, si laboriosi, si afabili, si curajosi, si cinstiti, si gata oricand sa dam o mana de ajutor oricui, si asa, si pe dincolo, si asa mai aproape, si asa mai departe. Octavian Goga (chiar daca, deocamdata, e putin lucru, dar mai avem totusi de trait, deci si de auzit), ca "privighetorile din alte tari vin doina sa ne-asculte", adica sa ia lectii de canto de pe meleagurile noastre;

acum 85 luni (30 May 2017)

>

Desi toate acestea ii dau iluzia ca ar jongla cu cuvintele -- acaparand si retorica si poezia si mai mult decat amandoua, ca efuziuni ale inteligentei(?) --, in realitate romanul nu face altceva decat sa se joace cu ele.

Moftolog si personalist, din cale-afara, prin imbinarea iresponsabila a cuvintelor, ajunse un fel de jucarii (mai vesele sau mai triste, dupa caz) romanul pare a fi dedat la fabuloase orgii autoencomiastice. Are scuipat la furca, atunci cand, la o adica, e pusa-n joc onoarea sa de patriot.

Nu stim altii cum sunt, insa despre noi stim sigur ca suntem romani, ceea ce nu-i putin lucru -- nu-i chiar de ici, de colo. Insa avem si vesti bune pentru acestia, vesti ce au a le sterge lacrimile: "descoperirile" recente, facute de dl. Gheorghe Funar, ar atesta faptul ca si cei de alte neamuri sunt tot romani, chiar daca din flori, avand in vedere faptul ca geto-dacii au polenizat intreaga planeta.

Cat despre noi, "get-begetii", desi stim ca am avea vreo 2000 de ani de cand respiram in spatiul carpato-danubiaono-pontic, iata ca unii, mai indulgenti din fire (deh!, dupa obiceiurile strabune), ar sustine vreo 4000. Asta in vreme ce patriotii pursange, "romanii adevarati", "romanii de romani", ne garanteaza ca am fi aici de dinaintea facerii lumii.

Urmasi ai lui "Decebal cel harnic" (de unde se vede, cu ochiul liber, ca harnicia noastra nu-i intamplatoare, ci are o dimensiune atavica, deci mostenita pana la ultima farama) si-ai lui "Traian cel drept" (ceea ce ne da sperante de mai bine, considerand hotia din zilele noastre drept un simplu accident tranzitoriu, care i se putea intampla oricui), putem trage linistiti concluzia ca toate relele pe care le intruchipam nu pot fi altceva decat mici neatentii, inofensive momente de slabiciune istorica. Prin urmare, or fi avut si altii stramosi, nu zicem nu!, dar, ca ai nostri, mai rar. Nu din senin suntem si intelepti, si inteligenti, si laboriosi, si afabili, si cu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro