Investitorii sunt nervosi: Fara infrastructura, parasim Romania
Potrivit lui Ioan Lixandru, vicepresedinte al Asociatiei Romane de Logistica si actionar al firmei Camion Logistic, realizarea unei autostrazi de legatura intre Moldova, zona cu potential economic si de resurse umane ridicat, si centrul Transilvaniei, trebuie sa fie o alta prioritate. Proiectul unei autostrazi care sa porneasca de la Iasi-Albita si apoi sa mearga catre Tg.Neamt si Ditrau in Harghita este prezent in MPGT, insa se prevede ca pana in 2020 sa fie construit doar sectorul de autostrada de pe teritoriul regiunii Moldovei.
Cei doi producatori auto importanti din Romania, si anume Renault-Dacia Pitesti si Ford Craiova, au lansat zilele trecute critici mai mult sau mai putin voalate privind starea precara a retelei rutiere nationale. Tine seama de interesele economiei Master Planul General de Transporturi (MPGT)?
Starea proasta a infrastructurii rutiere, feroviare si navale din Romania nemultumeste producatorii auto importanti din Romania, respectiv Ford Craiova si Renault Dacia Pitesti. Le este greu sa exporte productia catre vest si chiar catre Constanta si primesc cu greu din zona Transilvaniei componentele necesare fabricatiei. Parca intelesi intre ei, varfurile managementului Ford si Renault-Dacia au criticat public starea proasta a retelei de transport, afirmand ca la nivel european este de neinteles cum Romania nu si-a putut construi autostrazile necesare.
Ford, cu masinile prin Craiova
Producatorul american este in prezent obligat sa isi plimbe platformele cu autoturisme prin oras, caci fabrica este situata in zona de sud-est a municipiului pe un drum national care cu ingaduinta poate fi considerat cu doua benzi pe sens. "Cei de la Ford Europe nu pot intelege de ce intr-o tara din Uniunea Europeana nu se pot face autostrazi, nici dupa 5 ani de scandal al societatii civile. In Portugalia, cand am investit intr-o uzina, au venit autoritatile si au construit o autostrada de 300 de kilometri intr-un an. Nu putem pur si simplu intelege cum, la sapte ani de la investitiile de la Craiova, autoritatile romane nu sunt in stare sa faca un drum expres, daramite o autostrada." Dupa socotelile lui, daca Ford ar produce la capacitate maxima ar urma sa intre si sa iasa zilnic din fabrica 240 de camioane cu masini, ceea ce ar face ca "primul pod sa cada sub greutatea transportata zilnic".
Uzina ar avea nevoie de o autostrada spre Pitesti (de unde sa duca autoturismele la Constanta) de un drum rapid spre Calafat, port in care masinile sa fie suite pe vapoare. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro