Intoarcerea la barbarie: Regatul Unit vrea moartea cetatenilor britanici care lupta alaturi de Statul Islamic

Se deseneaza insa, din ce in ce mai clar, o replica incredibil de dura din partea lumii occidentale, terorizata acum de ideea ca din ce in ce mai multi cetateni ai statelor UE, SUA, Canda, Australia, Japonia, parasesc fara ezitare spatiul in care crescusera sau care-i adoptase, fascinati de mesajele extremismului islamist. Este vorba despre aproximativ 500 de persoane cu pasaport britanic (cu toate ca alte surse dau ciufre cu mult mai mari, aproape de triplu), cea mai mare parte dintre ei de origine musulmana, aflati acum pe frionturile de lupta din Siria si Irak, ca si din unele tari din Maghreb sau Afganistan.Impotriva acestora, afirma Philip Hammond de la Foreign Office, poate fi invocat Treason Act din 1351, emis sub domnia regelui Eduard al II-lea.

acum 101 luni (19 Oct 2014)

Brutal, islamismul radical a venit sa schimbe regulile tuturor jocurilor, prin acel anunt simplu care a prins pe toata lumea pe nepregatite: nu avem nevoie de voi, nu vrem niciuna dintre valorile voastre, nu va vrem in lumea noastra, toti ce atingeti sau intra in contact cu voi este murdarit pentru vecie, vrem sa va distrugem pentru ca sunteti apostolii Marelui Satan si lumea va fi mai buna, mai pura si mai frumoasa fara voi. Suntem gata sa murim pentru asta, viata noastra nu are niciun fel de valoare daca nu este inchinata unui ideal care este cu mult mai presus de noi.

Un mesaj teribil de simplu al unei lumi guvernata de principii in alb si negru, unde lumina se doreste la fel absoluta ca si intunericul pe care trebuie sa-l invinga. Caci exista aceea glorioasa, in lupta, cea blagoslovita de preotii, imamii, samanii, marii vrajitori sau muftii si rabinii tuturor religiilor acelor timpuri in care a ucide in numele Dumnezeului tau era o onoare si un privilegiu. Ci despre cealalta, cea in rusine, groaznica, salbatica, rituala in maxima sa cruzime, destinata sa provoace frica, sa serveasca drept simbol si sa transmita un mesaj de necrutare adversarilor. Citind martori oculari, cei de la OSDH (Organizatia siriana pentru apararea drepturilor omului) spun ca trupul celui ucis a fost legat de o cruce din fier, iar pe o pancarta era scris: "Abdulah Al-Buci. Vinovat de a fi filmat pozitiile SI pentru 500 de lire turcesti (222 $). De partea cealalta a baricadei razboiului civil sirian, replica este pe masura, acum doua zile fiind executati doi jihadisti ISIS de doar 15 ani, facuti prizonieri de rebelii sirieni care sprijina fortele kurde ce apara perimetrul localitatii Kobane, la frontiera turco-siriana.

Se deseneaza insa, din ce in ce mai clar, o replica incredibil de dura din partea lumii occidentale, terorizata acum de ideea ca din ce in ce mai multi cetateni ai statelor UE, SUA, Canda, Australia, Japonia, parasesc fara ezitare spatiul in ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro