INTERVIU Vintila Mihailescu, antropolog: "Am fost vicepresedinte CFSN pe Bucuresti jumatate de zi"
A fost un fel de ministru adjunct in Ministerul Educatiei, dupa Armand Calinescu si multi, fara sa dau nume, ca nu e cazul, simtind schimbarea, cereau sa le accepte demisia, ca sa pozeze dupa aceea in victime ale regimului. Inseamna sa descoperi punctul de vedere al celuilalt si sa poti sa gandesti si sa accepti ce e in capul altcuiva. Chiar si in perioadele cele mai cumplite, omul isi gaseste bucurii de viata, iar generatia mea a avut extraordinarul noroc sa traiasca, printre altele, cea mai lunga perioada de pace si sa se nasca cat de cat constienta de sine, dupa teroarea anilor '50. Pe de o parte, au o nostalgie fireasca si umana pentru copilarie si tinerete, pentru ca atunci puteau sa faca niste lucruri care acum nu le mai sunt la indemana. Pe de alta parte, aceasta categorie de varsta, adica pensionarul, nu are numai o nostalgie fata de trecut, ci si o critica fata de prezent. Daca ai rabdare sa vorbesti cu ei mai mult de o fraza, urmatoarele sunt mult mai critice si mai nuantate, fata de prima: "Era mult mai bine atunci". La ce imbarligatura era, nu trebuia sa fii clarvazator ca sa iti dai seama ca nu era o echipa de oameni responsabili, care se gandesc la soarta tarii si au strategii. O perioada, am avut multe iesiri, aproape saptamanal: colocvii, intalniri de construire a noii Europe, pana cand m-am enervat tare pe niste domni de la Bruxelles si-atunci s-a dovedit ca nu sunt un om de nadejde pentru liberalismul de piata, asa ca am ramas in zona academica. Adica unul tinea de sase, iar alt intelectual, rusinat, cauta in cosul de gunoi bilete de rata pe distante mai mari, ca erau mai scumpe. Scriu public ca sa uit, dar nu ca sa sterg, ci ca sa pot sa merg mai departe, sa ies dintr-o obsesie. Nu mai stiu exact, insa eticheta de antropolog si antropologie a venit mult mai tarziu si a fost legata de desfiintarea psihologiei, eu fiind psiholog la baza. Adica unul tinea de sase, iar alt intelectual, rusinat, cauta in cosul de gunoi bilete de rata pe distante mai mari, ca erau mai scumpe. Intr-un fel de plan de viata, dupa 60 de ani, urma sa ma intorc la psihologie. Nu pot sa spun ca am invatat ceva ce as putea sa teoretizez, dar acum stiu cam care sunt lucrurile pe care trebuie sa le eviti si care sunt cele cu care trebuie sa incepi. Tin de o politica culturala nationala si de o ideologie: ce ai inteles si ce vrei sa intelegi prin taran. Pentru cei de la Filosofie era mai greu sa se gaseasca altceva si, initial, profesorul Caramelea, care inca mai preda un curs de antropologie culturala -- el era din ultima serie a Scolii Gusti -- ii ducea pe studenti in astfel de terenuri. Tine de sistemul de invatamant, nu de dotarea lor, dovada ca romanii fac fata cand ajung acolo. E vorba de lipsa unui antrenament, ca, daca la scoala esti invatat sa reproduci comentarii gata facute, nu ai exercitiul de a citi si a scrie propriul text.
Merge iute prin casa, ne intreaba daca vrem ceai, se duce la bucatarie, se intoarce si se asaza pe scaunul de lemn cu spatar inalt. Revine zambitor, cu umerii ridicati, de data asta, si isi ocupa locul pe acelasi scaun. Ca sa se linisteasca, inspira si expira: "Un', doi", dupa care isi aprinde o tigara. Bucurestean neaos, a crescut in preajma cladirii Muzeului Taranului Roman -- in edificiul destinat Etnografiei si Artei Nationale functiona Muzeul Partidului -- , pe care a ignorat-o multa vreme, ca doar era "un copil cat se poate de normal". Pe-atunci, in vacanta de vara, statea cate o luna pe munte, la cort, impreuna cu parintii si fratele. Mai tarziu, a descoperit antropologia, departe de spatiul citadin, in sate din judetul Gorj, unde s-a aciuat ani la rand. Pe Vintila Mihailescu, studentii il viziteaza cu drag de Sarbatori, dar nu numai, pentru ca are cu ei o relatie fireasca, umana, prin care nu incearca sa-i domine. Cat de apropiat ati fost de bunicul dvs., geograful Vintila M. In anii '50-'60, eram o familie cu "pete" -- bunicu-miu nu lucra, pentru ca era dat afara de peste tot, asa ca cel mai mult timp il petreceam cu el. Desi era o perioada grea, era un om de-o tonicitate extraordinara si-am ramas de la el cu aceasta atitudine fata de viata. Si visati pe-atunci sa explorati, sa ajungeti geograf? Asta a fost un fel de traditie: fiecare noua generatie a jurat ca nu face ce-au facut parintii. Taica-miu a devenit doctor, deci si eu trebuia sa ma fac doctor, dar bineinteles ca mi-am gasit altceva. Parintii si bunicii va povesteau ce s-a intamplat in tara inainte de instaurarea regimului comunist? N-a fost un obiect de memorie, de amintire; Cele mai multe erau scene de familie de pe munte, pentru ca mersul pe munte era un ritual. Sau mici relatari in jurul unei formule a bunicului, pe care am inteles-o mult mai tarziu: "Oare ce bine i-oi fi facut eu omului astuia, de ma uraste atata?". I se intamplau tot felul de lucruri si isi aducea aminte de episoade dinain... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro