INTERVIU Serban Sturdza, arhitect: "Faceam exercitii cu tata cum sa le deschid eu usa securistilor"

Prin '48-'49, cand au fost ridicati toti mosierii de la tara de comunisti, printre care si bunicii mei, ea, care lucrase toata viata pentru familia noastra, a fost salvata de parintii mei, pentru ca altfel urma sa fie arestata. - Pana la facultate, a facut inot de performanta, fiind parte din lotul de juniori, si a facut studii particulare de vioara vreme de 10 ani. - Din 1971 si pana in 1990 a lucrat in departamentul de arhitectura civila si apoi ca sef de atelier la Atelierul de urbanism si renovare urbana la institutul de proiectare IPROTIM Timisoara. - A predat cursul de Structuri tensionate la Liceul de Arte Plastice din Timisoara timp de 7 ani, iar in perioada 1991-1998, a predat cursul de Structuri Urbane la Facultatea de Arhitectura din cadrul Universitatii Politehnice din Timisoara. - A primit mai multe premii si distinctii, printre care: Premiul Uniunii Arhitectilor din Romania pentru renovarea Pietei Unirii din Timisoara (1987), medalia sectiunii "Restaurarea monumentelor de arhitectura si reabilitarea cladirilor" la Bienala de Arhitectura Bucuresti (2006), castigator in calitate de conducator de echipa al concursului pentru organizarea Bienalei de Arhitectura de la Venetia (2008), castigator al concursului pentru realizarea pavilionului Romaniei la Targul International de Carte LIBER 2011 din Madrid. Impreuna cu mama si tatal sau si cu alti trei prieteni de familie: doua testoase si un arici Fotografii: Arhiva personala Serban Sturdza Si cine le-a deschis usa a doua oara organelor de Securitate cand au venit dupa bunicul dumneavoastra? Sigur ca si cunostintele dobandite de tata la Facultatea de Arhitectura din Viena si hazul lui de desenator si colorist ne fascina pe toti. De mic mergeam cu parintii si cu bunicii in excursii la sate, de unde cumparam sute de oale ca sa vedem cum evolua ceramica de la an la an. De fiecare data cand mi se spunea sa fac ceva contrar convingerilor mele, nu faceam si i-o spuneam verde sefului meu de atelier si rareori directorului de institut in fata directorului meu de la institut. Cand vad cate-o casa acoperita cu mesh-uri publicitare si eu stiu ce e in spatele acelor reclame, cat de bine e facuta si gandita acea casa de un arhitect prestigios, roman ori strain, mi-e mila de casa aia ca de un om mutilat si brusc imi dau seama cat de alienant este centrul orasului si cat de nedreapa este societatea romaneasca cu propria sa arhitectura si cu oamenii care cateodata o fac atat de bine. Era epoca post-catastrofala de la Cernobil si am proiectat si construit in Timisoara si dupa aia am transportat in Carpatii Ucraineni vreo 30 de casute de lemn, case pentru copiii cu dizabilitati care fusesera pana atunci internati in spitale in conditii inumane si care trebuiau sa parcurga un stagiu de recuperare in zone muntoase si retrase. Dupa Razboi, casa a avut un parcurs destul de ciudat: inchiriata de familie,a fost pe rand biblioteca, librarie si de asemenea i-a avut-o ca locatari si pe Maria Tanase, cu care tatal meu se cunostea. Cand vad cate-o casa acoperita cu mesh-uri si eu stiu ce e in spatele acelor reclame, cat de bine e facuta si gandita acea casa de un arhitect prestigios, roman ori strain, mi-e mila de casa aia ca de un om mutilat si brusc imi dau seama cat de alienant este centrul orasului si cat de nedreapa este societatea romaneasca cu propria sa arhitectura si cu oamenii care cateodata o fac atat de bine. Ce am vrea sa schimbam in relatia cu insitutiile este legat de imaginea urbana si de o anumita bucurie pe care bucurestenii o merita, asa ca am dori sa se respecte regulile de atribuire prin concurs a tuturor investitiilor publice, am dori sa regandim si sa acceptam un statut mult mai important al peiajului legat de traseul Dambovitei in ambianta orasului si multe altele care formeaza un capitol complet distinct de discutia noastra.