INTERVIU Irina Pacurariu, realizator TV: "Foarte putini din cei plecati in afara sunt impacati cu adevarat, stiu ca vor ramane mereu "

Irina Pacurariu este fara indoiala unul dintre cei mai faini povestitori pe care i-am intalnit si atunci nu e de mirare ca este realizatoarea unora dintre cele mai bune reportaje de televiziune. Irina mi-a explicat de ce e esential ca romanii din tara sa afle povestile romanilor plecati in strainatate, mi-a vorbit despre modul uneori nechibzuit in care sunt folositi banii trimisi in tara, investiti in case poate prea mari - "Casele alea cred ca au la temelie atata bocet si atatea rauri de lacrimi cum nici legenda Anei lui Manole nu cred ca a putut sa-si inchipuie" -, dar si despre lectia pe care acesti oameni ne-o ofera - "Ne demonstreaza ca, de fapt, problema e la noi, nu la sistem si ca fiecare dintre noi are resursele necesare sa-si sparga barierele pe care le simte de netrecut." Acum este undeva intr-un varf de deal, la vreo 400 de kilometri de Bucuresti, ceea ce nu este cea mai fericita dintre situatii, pentru ca presupune naveta, dar pe de alta parte, nu poate sa-ti ia nimeni nici rasaritul de soare de acolo si nici linistea sau sunetul de talange ale vacilor care merg la pascut. In Piatra Neamt sunt scoli bune si e o comunitate mica, educata, care mi-a devenit familiara, poate mai putin atinsa de consumerismul excesiv din restul tarii, care de multe ori presupune snobism si compromis, asa ca ne-am asumat naveta, cu promisiunea ca fetele noastre vor avea o copilarie si o adolescenta adevarata si sper ca o si au. Dincolo de impresiile personale pe care le avem fiecare despre cineva apropiat care e plecat - ca e vorba de vecin sau de nepot, ramane ceva concret - suma imensa de bani care vine de acolo si care tine in viata sute de mii de familii care cu adevarat supravietuiesc doar datorita acestor bani. de exemplu, la una dintre marile companii de medicamente din Suedia, a treia ca importanta de pe glob, am cunoscut o doamna plecata de multa vreme din Romania, casatorita cu un suedez, care este una dintre putinele femei care conduce acolo mari celule de cercetare. Exista o sumedenie de televiziuni, de canale de comunicare, se schimba epoca si ai de luptat cu tot felul de influente si de tentatii pe care consumatorul le primeste. Cand e vorba de un om obisnuit, care nu intelege ce i se intampla si pe care il folosesti cu speranta ca storci ceva lacrimi si ca vei crea ceva emotie si ca o sa ai cateva mii de telespectatori in plus, folosindu-te de disponibilitatea omului de a-si prezenta drama, fara sa echilibrezi lucrurile, fara sa tii cont de decenta, asta mi se pare urat si grav. De pe o sosea pe alta se scrie de fapt povestea asta romaneasca pe care noi o cunoastem foarte putin, stim de fapt doar un esantion din ceea ce pot cu adevarat romanii si d-aia cred ca ne si facem definitii atat de neonorante. Acolo vorbim de sute de mii de copii care au ramas fara acoperis, care au invatat in corturi, desculti, pentru ca un cutremur le-a devastat viata si de multe ori si familiile si i-a lasat orfani. Iasiul inseamna ceea ce ne invata literatura ca e: rucsacul ala greu de amintiri de care nu scapi niciodata, Iasiul e terenul de joaca pe care ne intalneam zeci de copii de la toate blocurile, e strada pe care nu prea mergeau masini pentru ca nu prea erau si pe unde ne dadeam noi cu patinele iarna, cand ingheta. Niciodata nu mi-am dorit televiziunea, am vrut sa dau la Filologie, dar din pacate fiind epoca in care era un preaplin de profesori si in care posturile erau doar la tara, cu repartitii, cu punctaje, cu membru de partid, ceea ce eu nu am vrut niciodata sa fiu, am decis sa renunt si sa nu mai dau la romana-engleza, pentru ce ma pregatisem, si am dat unde mergea toata clasa mea - la Politehnica. Mi-e totusi atat de drag cand termin perioada zbuciumata in care imi caut istoriile, le construiesc, dupa care le demolez, dupa care le reconstruiesc si apoi refaci tot montajul, iar cand ai impresia ca nimic nu functioneaza, iti iese ceva care convinge cu adevarat, subiectul face prozeliti si apare relaxarea ca te poti uita in urma, la ceea ce ai facut si chiar si tu, care stii fiecare virgula te lasi furat inca si inca o data.

acum 40 luni (20 Apr 2017)

Irina Pacurariu este fara indoiala unul dintre cei mai faini povestitori pe care i-am intalnit si atunci nu e de mirare ca este realizatoarea unora dintre cele mai bune reportaje de televiziune.

Irina mi-a explicat de ce e esential ca romanii din tara sa afle povestile romanilor plecati in strainatate, mi-a vorbit despre modul uneori nechibzuit in care sunt folositi banii trimisi in tara, investiti in case poate prea mari - "Casele alea cred ca au la temelie atata bocet si atatea rauri de lacrimi cum nici legenda Anei lui Manole nu cred ca a putut sa-si inchipuie" -, dar si despre lectia pe care acesti oameni ne-o ofera - "Ne demonstreaza ca, de fapt, problema e la noi, nu la sistem si ca fiecare dintre noi are resursele necesare sa-si sparga barierele pe care le simte de netrecut."

Irina mi-a explicat poate un lucru greu de inteles pentru multi: ce-i face pe romani atat de fericiti acolo si ce le lipseste aici. Scoala este finalizata, iar romanii care s-au implicat au demonstrat ca din Carpati si pana in Himalaya e doar o aruncatura de bat.

Irina si-a amintit si de "cea mai fabuloasa iarna" pe care a trait-o vreodata, de primele cazemate de zapada pe care le-a vazut, despre cartile si vocile de la Europa Libera, care erau "singurele medicamente".

Irina si-ar dori tare mult ca si copiii de astazi sa aiba parte de o copilarie la fel de frumoasa ca a ei. Din pacate, copiii de astazi nu mai au cazematele de altadata. Acum este undeva intr-un varf de deal, la vreo 400 de kilometri de Bucuresti, ceea ce nu este cea mai fericita dintre situatii, pentru ca presupune naveta, dar pe de alta parte, nu poate sa-ti ia nimeni nici rasaritul de soare de acolo si nici linistea sau sunetul de talange ale vacilor care merg la pascut. In Piatra Neamt sunt scoli bune si e o comunitate mica, educata, care mi-a devenit familiara, poate mai putin atinsa de consumerismul excesiv din restu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro