INTERVIU Harry Tavitian, despre muzica si libertate: "In comunism, unul dintre cele mai mari proteste se intampla la un festival de jazz"

INTERVIU Harry Tavitian, despre muzica si libertate:

Pe Harry Tavitian l-am intalnit la Botosani, cu ocazia unui concert extraordinar organizat de Uniunea Armenilor din Romania, prin intermediul careia armeanul constantean a trecut in revista, la clapele pianului, intreaga istorie a jazzului de la inceputuri si pana la influentele armenesti care au patruns in aceasta lume. Eu nu stiam nimic de jazz, de blues, dar am vazut in programul de radio concert de blues cu Memphis Slim, pian si voce. Cat am fost student la Brasov, un oras deschis, erau multi colectionari de discuri de jazz, care primeau discuri din Germania si asa eram eu la curent cu tot ce era in jazz la ora respectiva. Harry Tavitianla microfon in cadrul unui jam-session la Festivalul de la Sibiu din 1976 FOTO Arhiva personala Harry Tavitian Prietenii mei din grupul de la Brasov imi ziceau: "Hai, du-te si tu". Dupa un minut, toata lumea de acolo, tot holul ala mare de la casa de cultura a sindicatelor din Sibiu - cateva sute de oameni - a navalit peste mine, peste pian. Si-am intrat in legatura cu toata reteaua de colectionari de jazz, de sefi de cluburi de jazz din toata tara, colectionari de discuri, si-am inceput sa facem schimburi de discuri, fiecare isi facuse filiere, isi procura discuri, benzi, casete. In Constanta, de exemplu, aveam cicluri de concerte, in anii '80, numite "ateliere de improvizatie" si unde tot jazzul romanesc a venit si a cantat. Veneau grupuri intregi de la Cluj, de la Bucuresti, timp de patru zile, cat era festivalul de jazz de la Sibiu, de exemplu. CV - Aproape jumatate de secol de muzica Numele: Harry Tavitian Data si locul nasterii: 1952, Constanta Studiile si cariera: Scoala de Muzica din Constanta, clasa de pian In 1973, a inceput cursurile Conservatorului din Brasov, unde a urmat doar trei ani. Participa la numeroase festivaluri de jazz din tara, dar are si concerte in strainatate, avand o activitate de 45 de ani in lumea muzicii. In perioada 1978-1987, conduce clubul de Jazz din cadru Bibliotecii Judetene Constanta si a organizat in acelasi oras, la Teatrul Dramatic, o serie impresionanta de 35 de editii ale unui eveniment dedicat jazzului unicat in Romania.

acum 88 luni (7 May 2017)

Nascut in mahalaua Constantei, in anii '50, asa cum singur marturiseste, romanul de origine armeana Harry Tavitian a devenit un simbol al muzicii nascute in New Orleans-ul afro-american. A reusit sa surprinda suferinta si libertatea jazzului in aproape jumatate de secol de improvizatie, studiu, auditii, festivaluri si concerte cu sali arhipline. Cu un suflet dominat de reflexii balcano-caucaziene, Harry Tavitian este cunoscut pentru faptul ca a reusit sa-i confere jazzului trasaturi etnice dintre cele mai diverse. Viata sa a stat intotdeauna sub semnul muzicii - initial clasice, cu o despartire dramatica ulterioara de partituri si apoi cu asumarea revoltei si libertatii jazzului. Tavitian a cantat alaturi de Johnny Raducanu si a participat la numeroase concerte organizate atat in Romania, cat si in strainatate: aproape intreaga Europa si SUA (Rusia, Germania, Italia, Franta, Statele Unite, Armenia, Cehia si Portugalia). Totodata, Harry Tavitian a organizat la Teatrul Dramatic din Constanta o manifestare unicat in Romania, mai precis un eveniment care a insumat 35 de editii dedicate jazzului si intitulat "Atelier de improvizatie". Tot pentru sprijinirea si formarea tinerilor muzicieni, a infiintat la inceputul anilor '90, Fundatia "Harry Tavitian". Pe Harry Tavitian l-am intalnit la Botosani, cu ocazia unui concert extraordinar organizat de Uniunea Armenilor din Romania, prin intermediul careia armeanul constantean a trecut in revista, la clapele pianului, intreaga istorie a jazzului de la inceputuri si pana la influentele armenesti care au patruns in aceasta lume. Tot cu aceasta ocazie, Harry Tavitian a vorbit despre inceputurile sale in lumea muzicii si cum a ajuns sa intre pe marea poarta a jazzului. Eu luam cate o surcica si ma puneam in fata aparatului de radio Phillips pe care il avea in acea perioada tatal meu si numai cand dadeau muzica simfonica imitam gesturile dirijorului. Nu stiu nici in ziua de astazi de unde stiam gesturile respective, nu exista nici t... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro