INTERVIU Cristian Fulas: "Traim intr-o lume in care anormalitatea pare sa fi devenit regula, excesul e legea"

INTERVIU Cristian Fulas:

Traiam convins, inca mai cred asta, ca o carte ca aceasta si ca urmarea ei in trilogie, Dupa plans, poate ajuta un numar de oameni daca nu sa se lase de substante, macar sa inteleaga cat de periculos e jocul. Dependenta e o lume a extremelor si dependentul singur e extrema cea mai urata cu putinta, e omul pe care uneori, daca privim in jurul nostru cu oarecare atentie, il vedem band singur pe o banca in parc sau la o masa intr-o bodega, omul fara insusiri despre care nu ne mai punem intrebari demult si de la care nu am putea nicicum sa aflam raspunsuri, pentru ca el a renuntat sa mai comunice cu lumea. Da, putem vorbi si despre un ratat, dar sunt sigur ca ar trebui sa vorbim despre ceva superior ratarii, ceva mult mai rau, despre o specie de rau absolut si de nenumit care e un fel de moarte, la urma urmelor. Am nevoie de un laptop, pentru ca niciodata nu scriu de mana, de o relativa liniste, desi vara scriu in gradina si reusesc sa ma decuplez de lumea exterioara, dar cel mai mult am nevoie de timp pentru a gandi, pentru a construi lumile mele alternative.

acum 34 luni (9 May 2018)

Cristian Fulas este un individ asumat, lucru care transpare usor din felul in care scrie. In romanul sau, "Fasii de rusine", aparut intr-o noua editie, la Editura Polirom, este zugravita o poveste a dependentei si a singuratatii.

Momentul in care acesta se apuca de scris tine de o anumita siguranta ca in minte s-a format deja o lume palpabila care devine verosimila pe masura ce tasteaza literele la laptop.

Ce anume v-a determinat sa scrieti "Fasii de rusine"?

Ar trebui poate sa incep cu un truism de genul Nu puteam sa traiesc fara sa scriu, dar nu o voi face. Puteam sa traiesc foarte bine fara sa scriu, inca pot, insa pot spune ca am vrut sa transmit doua lucruri: in primul rand, ca se poate scrie literatura si fara implicatii politice - chiar si intr-o lume in care totul pare sa fie legat de sau derivat din politica; apoi, pentru ca voiam sa transmit o experienta personala, sa povestesc o seama de lucruri care mi se pareau importante chiar si pentru literatura.

Traiam convins, inca mai cred asta, ca o carte ca aceasta si ca urmarea ei in trilogie, Dupa plans, poate ajuta un numar de oameni daca nu sa se lase de substante, macar sa inteleaga cat de periculos e jocul. Nu stiu daca am reusit, nu voi sti niciodata probabil care e impactul social al romanului meu, dar traiesc linistit cu faptul ca am incercat si nu am regrete in privinta asta.

"Probabil ar fi nevoie de niste contacte cu oameni normali, ce-or mai fi si aia". In rest, eu sunt destul de convins ca anormalitatea psihoactivelor (ca sa nu zic direct a bauturii si drogurilor) se aplica azi si Internetului, jocurilor, puterii.

Un om normal nu poate fi decat un om retras, tacut, stapan pe calitatile lui fara sa le exhibe in narcisismul din social media sau din viata publica in general; Am un singur scop in lume, ca sa fiu sincer pana la capat, si scopul meu e sa devin ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro