INTERVIU Andrei Rosu, ultramaratonist: "Am fost fondatorul, impresarul si soferul trupei Gaz pe Foc"

INTERVIU Andrei Rosu, ultramaratonist:

De fiecare data a indraznit sa ia o decizie care sa il scoata din zona de confort, sa ii provoace rutina, dar sa ii alimenteze una dintre pasiuni. Si pentru Bacalaureat, si la facultate, aveam niste culegeri de unde am invatat tipurile de exercitii care ni s-ar putea da. Abia dupa ce am aparut la "Ceaiul de la ora 5" pe TVR1 ori la un Revelion, un Paste la televizor, au inceput sa ne mai recunoasca cinci oameni. Trebuia sa "am grija" de formatiile cu care colaboram, sa gasesc permanant alte trupe noi si sa ma ocup de promovarea lor. Si tin minte ca prietena mea de atunci avea o verisoara in Targoviste care era prietena cu un tip din Alba Iulia - un pusti de 17 ani, de la care primisem un demo. Ma treceau toate transpiratiile pentru ca se intampla ca unii dintre ei sa aiba telefonul mobil inchis - multi nici nu aveau - cu o jumatate de ora inainte de emisiune, altii intarziau ori nu mai ajungeau. Imi placea o anumita predictibilitate in legatura cu oamenii si cu ziua de maine si am zis ca e momentul sa imbratisez cariera in sfera economica, pentru care ma pregatisem la ASE. Si am crescut gradual in functii, de la trainer intern pentru vanzari, la expert in cadrul companiei si acum lucrez intr-o zona de dezvoltare de business. Singurul lucru care ma bucura la aceasta notorietate nu este faptul ca lumea ma recunoaste pe strada, ci sa stiu ca exista cativa care au auzit de unul care merge la astfel de competitii si au fost motivati sa mai schimbe ceva in viata lor. La finish, ma asteptau copiii si preferam sa incetinesc pe ultimii 200 de metri si sa alerg impreuna cu ei, chiar daca eu coboram in clasament. Apoi, vazand ca eu, in fiecare an, de ziua mea, alerg un numar de kilometri egal cu varsta pe care o implinesc, a zis ca vrea si el acelasi lucru. - care se desfasoara pe Transfagarasan), ci ca vrea sa alerge si el proba de 21 de kilometri. L-am ales pe cel de la Polul Nord pentru ca, fiind o fire comoda, daca alergam un maraton de oras, as fi fost tentat sa sar peste antrenamente. Esti lasat "in camp", pe calota glaciara, la minus 40 de grade, unde trebuie sa alergi, nu sa stai sa te uiti la stele. Pentru asta a trebuit sa fac anumite schimbari radicale in viata mea si sa ma tin de antrenamente, timp de trei luni. Aveam 140 de kilometri de alergat, care stiam ca ma vor epuiza, apoi partea de inot, inca 40, si alti 300 de kilometri pe bicicleta.

acum 48 luni (18 Sep 2015)

De fiecare data a indraznit sa ia o decizie care sa il scoata din zona de confort, sa ii provoace rutina, dar sa ii alimenteze una dintre pasiuni. Vorbeste despre viata sa detasat, fara regrete si cu mult umor. Dar nimic nu il insufleteste mai mult decat discutiile despre alergare, antrenamente, regim de viata si respect fata de propriul corp. E bine ca exista, vor mai exista si altele. Ne-am gasit o scuza pentru a nu ne aseza si nu a fost chiar asa de rau.

"Weekend Adevarul": Luna viitoare vei fi numit cetatean de onoare al Brasovului, orasul tau natal. Eram un fel de clovnul clasei. Tin minte ca era prin octombrie, era destul de racoare afara. Chiar lipita de scoala era o magazie de maculatura. Impreuna cu niste colegi, am gasit chibrituri si am dat foc la niste hartii. Voiam sa ne incalzim si ne-am incins bine... Cateva zile mai taziu, a venit si tata cu smoala, cu prietenii lui, sa repare dezastrul ramas in urma noastra.

Te tineai de sotii. Imi amintesc ca atunci cand terminam lucrarile de control, ma plictiseam, nu aveam stare. Alta data, m-a dat afara din clasa, ca nu voiam sa ma asez. Am iesit in mijlocul orei, am gasit o galeata metalica, am legat-o cu o sfoara si am inceput sa alerg prin curtea interioara cu ea. Si-asa, tot apareau insemnari in carnetul de note din clasele I-IV. Invatatoarea umpluse foile de mentiuni cu prostiile facute de mine.

"Nu am practicat niciodata un sport"

Ce iti placea la scoala? Am participat la cateva concursuri locale, pe sector si apoi pe municipiu. Stiu ca m-am calificat la faza municipala cu "Chipul mamei". Dar mama s-a speriat cand l-a vazut, ca era un desen a la Picasso. Aveam cate doua ore de sport pe saptamana, eram echipati in sort negru si maiou alb. Imi placea sa fac miscare, dar niciodata nu am practicat un sport. Trebuia sa te orientezi prin padure, cu busola si cu harta, sa gasesti niste posturi. Imi placea chestiunea asta, pentru ca puteam sa plec de la scoala, sa cer... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro