InstaCannes, rubrica Eugeniei Voda. Unde fugim de pe planeta

InstaCannes, rubrica Eugeniei Voda. Unde fugim de pe planeta

Intr-o sala somptuoasa, la banchetul unui muzeu de arta, cu mese rotunde si cu invitati eleganti, ca o imagine netrucata a ceea ce se cheama "civilizatie", un organizator nonconformist are ideea de a le oferi invitatilor un aperitiv cultural, un numar special: un barbat cu un aer salbatic si cu pieptul gol va face la inceput o coregrafie provocatoare printre mese, lumea il va privi cu o curiozitate toleranta, dar apoi show-ul va degenera, "instalatia vivanta" nu va mai putea fi oprita, omul-animal sau subomul va deveni din ce in ce mai salbatic si mai dezlantuit, va agresa invitatii, va trage de par, va sari pe mese, va sparge totul, si doar cand e pe cale sa violeze o invitata, pe parchetul secular al salii de bal, in fine, lumea impietrita reactioneaza, si domnii in smokinguri se arunca asupra fiarei... (in paranteza fie spus, e un Lanthimos mult sub forma din "Caninul" si din "The Lobster", e ca si cand un talent nebun e tinut strans in zgarda de un producator care vrea neaparat ca povestea sa aiba cap si coada!) Marile spirite se intalnesc Totusi, s-a si ras foarte mult la editia asta, de pilda la "Redutabilul", un film al lui Hazanavicius despre Jean Luc Godard, dar nu despre mitul care a energizat Noul Val, ci despre omul vazut din "curtea din dos", ciudat, plin de hachite, gelozii si meschinarii, un maoist exotic sau un exotic maoist, care, intre doua partide de sex, da cu pietre la manifestatii, isi sparge ochelarii si intrerupe festivalul de la Cannes in mai '68!

acum 41 luni (26 May 2017)

Intrebat, la Cannes, ce ar alege, daca ar putea alege, intre un premiu Palme d'or si difuzarea unui film al lui in sute de sali, Pedro Almodovar a raspuns, fara sa ezite, desi nu are nicio Palme d'or la activ: difuzarea in sute de sali! Filmul fara public e un trist nonsens, la fel de trist ca si filmele proaste care fac sali pline!

Frumusetea Cannesului, printre altele, e ca pune in valoare filmul de autor, primit si lansat ca o superproductie de mare public! Numai la Cannes poti vedea o sala de peste 3.000 de locuri plina-ochi si respirand la unison, la un film coreean alb-negru, in patru personaje, un barbat si trei femei, printre rafturile pline de carti ale unei edituri... "Ziua de dupa", de Hong Sansoo, e o bijuterie, o capodopera a "genului miniatural", are umorul, precizia si aburul inefabil ale unei nuvele cehoviene, montate de un Rohmer asiatic...

Paradoxul unei dezamagiri

Fotografii: Getty Images

Pana la urma, figura cea mai dezamagitoare din competitie a facut-o, paradoxal, tocmai singurul ei laureat cu Palme d'or (si inca de doua ori), Michael Haneke, cu "Happy end". Un mare cineast, o distributie de calibru (in frunte cu Isabelle Huppert), dar "maioneza" nu s-a legat nicicum, ca si cand Haneke se pastisa fara succes pe el insusi!

Ultima secventa, totusi, va salva filmul de la uitare: la un banchet burghez ultrascrobit, in care mama (Isabelle Huppert) se logodeste cu un bancher cu aer de jocheu la pensie, irumpe fiul ei ("fiul meu e sub tratament", se va scuza ea, in fata invitatilor), insotit de un "grup de prieteni", un grup de refugiati africani dezorientati, in "tinuta sport", ca aterizati de pe alta planeta!

Sala simandicoasa e strabatuta de un frison sec de oroare.

E o secventa de sapte minute, cu doar cateva vorbe, si care ar putea fi privita ca un film in sine. Intr-o sala somptuoasa, la banchetul un... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro