Autobuzul ucrainean, vechi de cel putin un sfert de secol, a ajuns la Galati dupa 11 noaptea, chiar cand ma pregateam sa-mi mai iau o cafea de la McDonald’s, locul de unde urma sa ma culeaga soferul, asa cum stabilisem cu mai multe ore in urma.

Odata urcata, am vazut ca nici jumatate din locurile cursei de Odesa nu fusesera ocupate. In total, eram sapte persoane care mergeau spre Ucraina: doi americani bine facuti, ca din filmele cu soldatii care salveaza Europa din mainile nazistilor si care, aveam sa descopar ceva mai tarziu, aveau cu ei valize, ca turistii asezati, care calatoresc in conditii ceva mai confortabile; doi ucraineni, unul din Kiev, foarte vorbaret si interesat sa fie bagat in seama de americani, venea de la Bucuresti, unde lucrase ceva, si unul din Odesa, cu rezidenta in Spania; un rom frumusel din Buftea, de vreo 20 de ani, care mergea sa lucreze in gradina de zarzavat a fratelui sau, casatorit cu o rusoaica de pe langa Ismail;

Ambii americani urmareau pe GPS-ul telefoanelor ruta autobuzului si din cand in cand ii raspundeau celui din Kiev, cumva din varful buzelor. La prima vama, intre Romania si Republica Moldova, politistul roman s-a dovedit excesiv de preocupat. S-a uitat cu atentie la fiecare pasaport si la fiecare persoana, l-a luat peste picior pe baiatul din Buftea si apoi i-a puricat pe sofer si pe ajutorul lui.

Il vedeam pe geam pe roman, in uniforma lui cam sleampata, cum sta cu burta inainte si cum ii zboara suvita de par blonda de pe chelie: il certa zgomotos pe unul dintre soferi, facea gesturi largi si isi lovea pumnul in palma. "Nu cred", zic eu, explicandu-le celor din jur cat de temuti si eficienti sunt procurorii romani anticoruptie. Americanii dadeau din cap, ca si cum ei stiu deja, dar kieveanul imi raspunde, sigur pe el "Nu fi naiva, poti sa vezi imediat in direct cum ia banii".

In sfarsit, politistul se mai uita o data in portbagajul autobuzului si plecam mai departe.

Giurgiulesti... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro