Dar, din nefericire, stiu dintr-o enorm de tragica experienta proprie ca nu este asa! Astazi, ar fi trebuit sa implineasca 35 de ani. Dupa aceea am mimat viata, dupa o astfel de tragedie nu-ti revii toata viata, decat daca nu ai suflet. Nu sunt bogat ca si Crassus, nu am ajuns presedinte, ca sa va fac viata mai buna si mai indestulata. Pana la 30 de ani mergeam pe drumul parvenirii cu o viteza care inspaimanta si pe proprii mei parinti. Nu stiu de ce ma confesez astazi, dar parca timpul ma ajunge din urma. Se vorbea despre mine ca despre viitorul ministru de comert exterior si poate si mai sus, aveam dosarul la cabinetul 2 si facusem si Stefan Gheorghiu pentru cadre de conducere. Eram dintr-o familie buna, foarte bun la invatatura, zece pe linie si zece la diploma, aveam un IQ interesant, stiam cinci limbi straine, aveam prieteni puternici, doar nu degeaba terminasem Liceul 24, executasem cu brio, cu notarea "excelent" toate misiunile in strainatate si mai ales... Nimeni, nici frumoasa si tanara mea sotie, nici parintii, nimeni nu m-a putut smulge de acolo. In a treia dimineata a venit Hinoveanu, seful de la personal de la ICE-ul unde lucram. Mi-a spus, incurcat, o formula de condoleante apoi a spus brusc: "Uite ce este, tovarase Stefanescu, mortii cu mortii, vii cu vii! Ai lipsit doua zile de la intreprindere. La ora 18 trebuie sa fii pe aeroport sa prinzi cursa de Alger. La santierul Ksob lucrurile au scapat de sub control si numai tu poti sa le rezolvi, nu au mai primit banii de la beneficiar si nu mai au ce manca. E vorba de patru sute de vieti.

Mi-a strecurat in mana inghetata pasaportul, biletul de avion si un plic de la BRCE cu valuta, diurna si banii de drum. M-a salutat scurt si a plecat zgribulit de frigul din cimitir. Batranul cadrist Hinoveanu, pe care toata lumea din intreprindere il injura pentru ca vana pe intarziati si pe cei care plecau din intreprindere fara bilete de voie, ei bine, omul acela, atunci, mi-a salvat viata. Mai ... Citeste intreg articolul pe evz.ro