George Becali, audiat la DNA, in dosarul "Scriitorilor din puscarii"

In luna ianuarie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu in cazul lucrărilor scrise de deţinuţi cu privire la suspiciunea săvarşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, in modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, in scopul de a ingreuna executarea pedepselor aplicate de instanţele de judecată, transmite Agerpres.

acum 46 luni (8 Jun 2016)

Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu, intocmit de procurori, fapta ar fi fost săvarşită de mai multe persoane care au acţionat concertat in scopul de a crea aparenţa că sunt indeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie eliberate condiţionat. f din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, in cazul elaborării de lucrări ştiinţifice se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

"Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism in care ar fi fost implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel incat persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate.

DNA a menţionat că alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări şi să le includă in evidenţa unor conferinţe ştiinţifice internaţionale, in condiţiile in care activitatea de elaborare desfăşurată de autor durase cate o oră pentru fiecare comunicare.

Reprezentanţii unor edituri ar fi acceptat, conform DNA, publicarea lucrărilor fără a se raporta in niciun fel la valoarea ştiinţifică a acestora şi interesul pieţei de carte, in tiraje infime, care nu au fost puse in vanzare in circuitul comercial obişnuit.

DNA a mai subliniat că aceste imprejurări au dat naştere unui adevărat fenomen de natură să lipsească de conţinut deciziile instanţe... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro