Franta, Germania, Rusia. Pilonii unei noi ordini europene?

Franta, Germania, Rusia. Pilonii unei noi ordini europene?

La Summit-ul NATO de la Bucuresti, din 2008, opozitia germana si franceza fata de orice perspectiva de aprofundare a relatiilor transatlantice cu Ucraina si Georgia ne-a aratat clar ca atat Parisul cat si Berlinul au viziuni diferite de ale Washingtonului si ale aliatilor sai est-europeni pe tema amenajarii frontierei de Est din Europa. Mediile economice din cele trei tari sunt constiente de potentialul unei piete de circa 300 de milioane de consumatori (Franta - 67, Germania - 82, Rusia - 146) si nu putini sunt cei care, la Paris si la Berlin, afirma complementaritatea proiectelor european si al uniunii vamale euro-asiatice.

acum 75 luni (14 Apr 2016)

Al doilea acord de la Minsk, alianta tactica dintre Franta si Rusia pe dosarul sirian si decizia germano-rusa de a dubla capacitatile gazoductului North Stream 2 (in capitalul caruia intra si participarea companiei franceze GDF) i-au facut pe multi observatori ai relatiilor internationale sa se intrebe daca ne aflam in pragul unei noi intelegeri globale de tip Ialta, intre principalele puteri europene, Germania-Franta si Rusia. Atat la Paris cat si la Berlin exista de multa vreme ideea necesitatii unui acord strategic cu Moscova, considerat de interes national. Intalnirea la nivel inalt de la Sankt Petersburg din aprilie 2003, la care au participat presedintele rus Vladimir Putin, presedintele francez Jacques Chirac si cancelarul german Gerhard Schroder, a facut presa de la acea vreme sa vorbeasca despre , de o . Mobilizarea tarilor din de partea Washingtonului a dezamagit la Paris si la Berlin si, totodata, a spulberat iluzia ca o Uniune extinsa la 25 sau 27 de state ar putea fi o putere strategica globala, aliata pe picior de egalitate cu SUA. In ochii decidentilor francezi si germani a aparut astfel dorinta de a nu subordona relatiile franco-germano-ruse parteneriatului cu tarile din Est, nou integrate in UE si NATO. De exemplu, Parisul este constient ca integrarea Romaniei nu a contribuit la intarirea francofoniei in Uniunea Europeana si ca Bucurestiul s-a folosit de sommet-ul din 2006 pentru a da o lovitura de imagine. Mai mult, noii membri ai marii familii europene au accentuat dependenta strategica a UE fata de SUA, iar comenzile de armament au favorizat mai mult complexul militaro-industrial american decat industriile europene. La Summit-ul NATO de la Bucuresti, din 2008, opozitia germana si franceza fata de orice perspectiva de aprofundare a relatiilor transatlantice cu Ucraina si Georgia ne-a aratat clar ca atat Parisul cat si Berlinul au viziuni diferite de ale Washingtonului si ale aliatilor sai est-europeni pe tema amenajarii frontierei de Est din Eur... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro