FOTO. REPORTAJ RL: Cum se simte Mamaia in epoca "post- Mazare"
Statiunea-locomotiva a litoralului romanesc, Mamaia, pare sa inregistreze un recul in acest sezon, atat din punct de vedere al numarului de turisti, cat si al evenimentelor organizate. Daca vin sau nu, nu tine deloc de Radu Mazare, ci de alte considerente: de criza, de lipsa de bani, poate si de situatia din Grecia", spune Mihai Petre, presedintele M10 Constanta. Dosarele lui Radu Mazare Radu Mazare si-a dat demisia din functia de primar pe cand se afla in arest preventiv, unde a ajuns fiind acuzat ca ar fi luat mita noua milioane de euro de la doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare construirii unui mall in Constanta. Mazare mai este acuzat ca, in perioada 2006 - 2014, a incheiat peste 20 contracte intre primarie si societatea controlata de el si Sorin Strutinsky, in valoare totala de cateva zeci de milioane de lei. Mazare este cercetat si in dosarul retrocedarii a circa un milion de metri patrati de teren in Constanta, in perioada 2002 - 2005, prejudiciul estimat de DNA fiind de 114 milioane euro.ule|
Statiunea-locomotiva a litoralului romanesc, Mamaia, pare sa inregistreze un recul in acest sezon, atat din punct de vedere al numarului de turisti, cat si al evenimentelor organizate.
Nu putini erau cei care spuneau despre Radu Mazare ca este primarul Mamaiei, nu al Constantei. Edilul isi petrecea zilele in vila de lux din statiune si noptile in cluburile de noapte de fite de aici. Costumat in personaje din cele mai ciudate, in fruntea unor care alegorice de un kitsch perfect, reusea sa adune zeci de mii de oameni.
Dintr-o statiunea ponosita, acum 15 ani, a ajuns sa fie descrisa de presa straina ca o Ibiza a estului si sa fie promovata peste hotare ca un loc al distractiei de noapte, al extravagantei al fetelor frumoase si… accesibile. De altfel, fostul primar din Constanta a fost sanctionat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii cu avertisment, dupa ce a comparat femeile de pe litoral cu pasari si a indemnat turistii sa faca "bird watching" la Mamaia.
Laudele Elenei Udrea
In acest sezon, primul dupa ce Mazare nu mai este primar, Mamaia pare a nu se mai numara printre prioritatile autoritatilor locale. Recent, Elena Udrea, unul dintre adversarii politici de fatada ai fostului primar, spunea ca lipsa edilului se simte. "Din pacate, constat ca statiunea Mamaia nu mai arata ca anul trecut. (...) Pana si M-ul de la Mamaia - acolo unde scrie la intrarea in statiune «Mamaia» picase. Si asa a ramas, un fel de AM-AIA! Aceasta a mai spus ca statiunea Mamaia va arata pe viitor tot mai rau, pentru ca "efectul Mazare" insemna foarte multi turisti in Mamaia.
"Acum, ca era sau nu pe gustul meu sau pe gustul dumneavoastra sau nu, nu mai contreaza. Temerea mea este ca daca lucrurile vor continua asa, Mamaia va pierde statutul de prima statiune din punct de vedere al numarului de turisti. (...) Sigur, modul in care domnul Mazare a dezvoltat statiunea nu era neaparat cel pe care l-as fi folosit eu, dar Mazare a demonst... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro