Focul viu, ghetarul care "arde" in Apuseni. Legenda spune ca Decebal a adapostit aici o familie de uriasi
In latura din dreapta se deschide un fel de crevasa, extrem de periculoasa, de 20 metri adancime care nu poate fi coborata decat cu ajutorul scarilor speologice.
Pestera Focul Viu ocupa locul trei ca marime in randul ghetarelor subterane din tara (25.000 mc), dupa Ghetarul Scarisoara si Avenul Bortig.
In Sala Mica sunt stalagmite, in timp ce in Sala Mare se afla impresionantul bloc de gheata, precum si trunchiuri de copaci care au cazut prin fereastra din bolta. Explicatia existentei blocului de gheata este data de doua elemente: iarna, fereastra din tavan favorizeaza acumularea aerului rece, iar lipsa ventilarii in pestera mentine aerul rece captiv tot timpul anului.
In latura din dreapta se deschide un fel de crevasa, extrem de periculoasa, de 20 metri adancime care nu poate fi coborata decat cu ajutorul scarilor speologice.
Pestera Focului Viu sta sub semnul vechilor povestiri despre eroi de staturi formidabile care au trait in vremurile de demult in aceste zone.
Una dintre legenda vorbeste despre o familie de uriasi pe care Decebal a adapostit-o in Apuseni cu conditia ca aceasta sa-i pazeasca aurul ascuns in pestera. De durere ca si-a pierdut copilul, batranul urias a inceput sa rascoleasca pamantul si asa s-au format toate vaile, dealurile si pesterile din zona. ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro