Expertii, despre proiectul care prevede publicarea lucrarilor de doctorat, dizertatie si licenta: o intentie buna, dar care trebuie imbunatatita
Potrivit documentului, toate lucrarile stiintifice realizate in institutiile de invatamant superior de stat din Romania sau in cadrul unor proiecte finantate de catre stat trebuie sa fie transmise si depozitate, in termen de maximum 30 de zile de la data sustinerii sau finalizarii si in format electronic, intr-un depozit administrat de Biblioteca Nationala. Spre exemplu, numai pentru lucrarile de doctorat, pentru a avea o idee generala, din datele pe care le detinem, sunt confirmate din 1990 si pana in anul 2017 un numar de cca 69000 de titluri de doctor, la toate acestea, adaugandu-se cateva zeci de teze de doctorat invalidate prin Ordin al ministrului educatiei (23 de teze in perioada 2012 - iulie 2017). a), b) si c)" (adica teze de doctorat, "lucrari de dizertatie" si lucrari de licenta) "obligatia de transmitere si depozitare in Depozit, in format electronic, apartine unitatilor de invatamant superior la care respectivele lucrari au fost sustinute prin Institutii Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat - IOSUD. 143 LEN 1/2011, Examenele de finalizare a studiilor in invatamantul superior sunt: (a) examen de licenta, pentru ciclul de studii universitare de licenta sau examen de diploma pentru invatamantul din domeniul stiintelor ingineresti;(b) examen de disertatie, pentru ciclul de studii universitare de master;
Potrivit documentului, toate lucrarile stiintifice realizate in institutiile de invatamant superior de stat din Romania sau in cadrul unor proiecte finantate de catre stat trebuie sa fie transmise si depozitate, in termen de maximum 30 de zile de la data sustinerii sau finalizarii si in format electronic, intr-un depozit administrat de Biblioteca Nationala.
Pentru neindeplinirea obligatiilor de depunere a lucrarilor se pot aplica mai multe sanctiuni, care pot fi amenzi de pana la 3.000 de lei pentru persoanele fizice si 5.000 de lei pentru persoanele juridice sau chiar nerecunoasterea titlului obtinut. Noutatea este reprezentata de obligativitatea ca tot ce se realizeaza din bani publici - articole, rapoarte, studii sa fie publicate in respectiva baza de date. De asemenea, este important ca ofera posibilitatea studentului de a nu publica lucrarea timp de un an, asta in cazul in care vrea sa o faca intr-o revista de specialitate si abia apoi sa o puna la dispozitia publicului larg.
O alta chestiune subliniata de expert este ca publicarea tuturor lucrarilor intr-un asemenea registru va duce la o crestere a calitatii acestora (in special in cazul celor de licenta), cadrele didactice fiind presate sa fie mai aplecate in evaluarea lor. "Stim ca in prezent exista situatii in care lucrari de licenta sau de dizertatie nu sunt citite cu rigurozitate de profesorii coordonatori.
"O sinteza a unor intentii foarte bune insa are multe defecte din punct de vedere tehnic"
Si reprezentantii studentilor spun ca proiectul ar putea sa ii ajute in demersul lor academic dar insista ca trebuie facute niste modificari. Ori din nestiinta sau din lipsa de dorinta se doreste dublarea anumitor structuri sau dublarea anumitor baze de date, ceea ce nu este de dorit. De exemplu, se vrea construirea unei baze paralele de date in care sa fie colectate toate lucrarile de finalizare a licentei, a masterului ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro