EXCLUSIV Statele Unite sar in AJUTORUL Marii Britanii, dupa BREXIT

EXCLUSIV Statele Unite sar in AJUTORUL Marii Britanii, dupa BREXIT

Washingtonul schimba macazul, trecand de la amenintari severe, precum cea ca Londra va fi tratata ca o tara de categoria a II-a, din punct de vedere economic, la un sprijin direct, pentru a preveni deteriorarea traditionalelor legaturi diplomatice si militare dintre cele doua state.

acum 87 luni (28 Jun 2016)

Dupa ce a trecut primul soc provocat de referendumul din 23 iunie, in mintea liderilor lumii incepe sa se faca, incet-incet, lumina.

Barack Obama avertiza inainte de Brexit ca in cazul unei iesiri din UE britanicii se vor muta la coada prioritatilor economice ale Statelor Unite, care, pasamite, se concentreaza pe finalizarea acordului comercial trans-oceanic cu Bruxelles-ul.

Dar, in urma reactiei convulsive a pietelor, dupa Brexit, oficialii americani au schimbat tonul, trecand la declaratii de sprijin, invocand "relatiile speciale" dintre Statele Unite si Marea Britanie.

Experti economici si din domeniul securitatii americani, citati de Reuters, afirma ca Washingtonul se va feri sa "puna sare pe rana" britanicilor, temandu-se sa nu compromita angajamentele britanice fata de NATO si lupta impotriva terorismului. Europa si Euro, de la logodna la ... ... Citeste intreg articolul pe evz.ro