Europa multipla a Papei Francisc: semnificatiile discursului papal
In privinta asta, dialogul dintre Papa si Schulz pastreaza chiar si o urma de ironie, devreme ce Martin Schulz tocmai e cel care s-a opus in 2004 - fara echivocurile afisate acum politic stangace - numirii catolicului Rocco Buttiglione in functia de comisar european pentru justitie. Mai sunt cativa europarlamentari, unii romani de pilda, care au avut astfel dreptul sa auda chiar de la Papa si pentru prima data cuvantul "nominalism", fara sa-si dea seama ca practica asta instinctiv, ca pe un soi de articol de credinta. Nu ar fi in fond vorba - omitand eventual crestinismul de tip Becali - de a uni crestinismul de tip Hrusca cu crestinismul de tip Puric. E ca si cand ai incerca - deschizand fie robinetul de calda, fie pe cel de rece - sa afli cu asta ceva despre natura, provenienta si rosturile apei. Exista asadar tendinta de a nu mai ramane nimic incolor ideologic in toate canalizarile politice, funciar interesate in a scoate religia din matca, de a o instrumentaliza, eventual de a-i gasi un rol subaltern, dupa cum si institutiile religioase tind sa-si subordoneze resurse seculare. Suntem de fapt scaldati intr-un navod atat de insondabil de cauze, ponderi, presiuni si, da, un pumn de alegeri hiperconditionate aruncat intr-un ocean irezumabil de viata-moarte, incat a arata scurt cu degetul, a atribui simplist macroprocese (a caror biografie indeobste scapa) nu e decat aflare in treaba.
>
Se cuvine sa privim mai indeaproape ce s-a intamplat, iesind o clipa din logica geloasa a factiunilor si galeriilor care, in opinia publica europeana, tind adeseori sa nu asculte decat favoriti bifati deja. Chiar prezenta si discursurile Papei au fost un semn limpede de iesire din propria zona de confort.
Imaginea unei Europe pensionate de la propria vocatie nu e prea atragatoare. Rareori Max Weber a avut un ecou atat de redutabil in centrul atentiei lumii: un papa care sa exploreze, intr-un parlament continental si minute in sir, ce altceva in fond decat "rutinizarea carismei" Europei. Dar e un fapt - si e chiar faptul cardinal - ca niciodata Europa nu a fost mai unita, mai omogena, mai ampla, indiferent de unghiul din care am privi, decat azi. In acelasi timp, greseste oricine uita sau evita sa se raporteze la dimensiunile religioase ale genezei starii de fapt, intre altele la nasterea si evolutia tuturor institutiilor, optiunilor democratic valide si chiar a intregului vocabular cu care operam cand vrem sa determinam raportul dintre religie si puterea seculara, asa cum arata el azi. Din acest punct de vedere, nu doar catolicii au avut de ce sa urmareasca cu atentie vizitele Papei Francisc. In august anul acesta, venind din Coreea de Sud, a vorbit deschis si simplu despre faptul ca ar putea sa mai aiba de trait doi-trei ani. Politic si religios: receptivitate reciproca
Se poate urmari cu usurinta, inapoia celui mai semnificativ discurs papal din ultima vreme, cam cum se misca - suveran neglijente fata de eroziuni, cenzuri si pizme - jivinele acestea pline de vigoare numite idei. Apoi, ca emisfera geografica de obarsie, pozitie geopolitica in Europa si stil, Papa e un sudic: si discursul sau are o predilectie pentru ideea de Sud. Vorbind despre imigrantii care ar trebui altfel intelesi si sprijiniti, a evocat metafora nelinistitoare a unei Mediterane-cimitir, un alt fel de "cimitir marin" ("Chienne splendide, ecarte l'idolatre!", ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro