Eugen Ionescu, adolescentul vagabond: "Mai bine sa fii jidovit decat tampit"

Eugen Ionescu, adolescentul vagabond:

Intr-un text scris cu cateva luni inainte de a muri, considerat testamentul spiritual al scriitorului, ce avea sa fie publicat post-mortem in saptamanalul francez "Le Figaro Litteraire", acesta ii multumeste mamei sale pentru tot ce a facut pentru el: "Mama, care m-a crescut, era de-o incredibila tandrete si plina de umor, in ciuda faptului ca unul dintre copii ii murise la o varsta frageda si ca fusese abandonata - dupa cum am povestit adesea - de sotul ei ce a lasat-o singura in marele Paris". "Matricula" din clasa a V-a a elevului Eugen Ionescu, anul scolar 1925-1926 In revista "Caiete critice", care a editat in 2009 trei numere speciale dedicate lui Eugen Ionescu cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea scriitorului, Eugen Vidrascu, unul dintre colegii de clasa ai acestuia, publica un text in care rememoreaza cateva intamplari ce il au in centrul atentiei pe viitorul dramaturg: "Intr-una din diminetile anului 1927, profesorul de fizica-chimie Ion Botea scoase la lectie pe Eugen Ionescu, persiflandu-i infatisarea cam ravasita dupa o noapte de vadit nesomn, cu cuvintele: . Conflictele de la scoala cu profesorii se agraveaza, iar in primavara anului 1928 este retras de la "Sfantul Sava" si va fi nevoit sa sustina, un an mai tarziu, examenul de Bacalaureat la Craiova. In jurnalul tinut pe durata doctoratului de la Paris, Eugen Ionescu face o remarcabila descriere a relatiei sale cu femeia care i-a fost sotie timp de 58 de ani: "Cand ma gandesc ca si Rodica imbatraneste, odata cu mine, ca timpul fuge si pentru ea, tristetea mea se insuteste. In sfarsit, revine la Paris Lucreaza pentru o vreme ca profesor de franceza la Cernavoda si Curtea de Arges, iar apoi se angajeaza in Ministerul Educatiei, la departamentul de relatii internationale. Obsesia batranetii si a mortii devine din ce in ce mai apasatoare, la aceste nelinisti se adauga si situatia politica europeana, pacea fiind pusa sub amenintare de Germania hitlerista: "Intors de la tara, revin intr-un Paris plin de asteptare si febra. Astfel, in mod absurd, Ionescu este implicat intr-un scandal intre Armata si ziarul "Dreptatea", care publica, in numarul din 16 martie 1946, o caricatura cu un soldat roman membru al Diviziei "Horea, Closca si Crisan", corp de armata format din prizonieri romani de pe frontul sovietic, recrutati de Armata Bolsevica si transformati intr-o adevarata forta de propaganda comunista in Romania. Plin de verva la un whisky La randul sau, in volumul "Jurnal", Arsavir Acterian povesteste o intamplare, relatata de acelasi Cioran, despre Ionescu atunci cand cei doi au vizitat Malaysia in cadrul unei delegatii de scriitori francezi: "La Kuala Lumpur, la un banchet, amfitrioana toarna whisky in pahare si, in timp ce toti ceilalti degustau cu incetinitorul licoarea, E.I.

acum 73 luni (7 Dec 2014)

In 1922, anul in care a fost nevoit sa se intoarca in Romania la tatal sau, Eugen Ionescu avea 13 ani. Socul ruperii de Franta si de "paradisul in care a copilarit", asa cum a descris perioada petrecuta alaturi de familia mamei sale in localitatea La Chapelle-Anthenaise, un sat mic din nord-vestul Frantei, avea sa-l marcheze pentru totdeauna si sa-i influenteze opera. Dupa zeci de ani, intr-o discutie cu fiica lui, Marie-France, avea sa dezvaluie sentimentele care l-au dominat odata ajuns la Bucuresti: "Acolo m-am simtit in exil. Dupa o scurta revenire in tara, perioada in care lucreaza ca profesor de franceza la Liceul "Sfantul Sava" din Bucuresti, se va stabili definitiv, din 1942, in Franta, tara pe care a iubit-o si in care s-a simtit pe deplin implinit. Tatal, tot Eugen Ionescu, era avocat de meserie, insa a avut de-a lungul vietii nenumarate functii publice, fiind in 1909, pentru cateva luni, subprefect al judetului Olt. In anul 1911, cand viitorul scriitor avea mai putin de 2 ani, familia se muta la Paris, unde tatal si-a continuat studiile la Facultatea de Drept. Intre timp, familia Ionescu avea sa se mareasca: au venit pe lume inca doi copii, Marilina si Mircea, acesta din urma fiind rapus de meningita la numai 18 luni.

In 1916, anul in care Romania intra in Primul Razboi Mondial, alaturi de Antanta (Franta, Anglia si Rusia), impotriva Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria), tatal se reintoarce la Bucuresti si se inroleaza in armata, lasandu-i pe Marie-Therese si pe micutii Eugen si Marilina sa se descurce singuri la Paris. Astfel, relatiile dintre copilul Eugen si mama lui deveneau foarte stranse, creandu-se o dependenta care va face despartirea din 1922 si mai greu de suportat.

Intr-un text scris cu cateva luni inainte de a muri, considerat testamentul spiritual al scriitorului, ce avea sa fie publicat post-mortem in saptamanalul francez "Le Figaro Litteraire", acesta ii multumeste mamei s... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro