Ecaterina Andronescu, audiata ca martor in dosarul "Cutezatorii". Declaratia fostului ministru: Nu apare semnatura mea

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, a declarat, dupa ce a fost audiata la DNA in dosarul privind schimbarea destinatiei bazei sportive Cutezatorii, ca Mihnea Costoiu, in calitate de secretar de stat, a avut dreptul sa semneze documentul de inchiriere a bazei. Concret, spune DNA, Mihnea Costoiu, "cunoscand situatia juridica a Bazei "Cutezatorii ", la instigarea inculpatului Pescariu Dinu Mihail si cu incalcarea legii, a incheiat cu Fundatia Dinu Pescariu actul aditional mai sus mentionat, la contractul de locatiune (imprumut) initial, aflat in proces de reziliere", document prin care s-a stabilit, "pe langa chiria de 9000 euro/luna (la care se adauga TVA), si acordarea gratuita de catre de Fundatia "Dinu Pescariu", a unor facilitati in suma de 400.000 Euro/an, constand in: - antrenamente tenis - aprox.

acum 44 luni (18 Oct 2017)

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, a declarat, dupa ce a fost audiata la DNA in dosarul privind schimbarea destinatiei bazei sportive Cutezatorii, ca Mihnea Costoiu, in calitate de secretar de stat, a avut dreptul sa semneze documentul de inchiriere a bazei.

Intrebata daca un secretar de stat avea dreptul sa inchirieze baza fara stirea ministrului, Ecaterina Andronescu a declarat : "Avea drept de semnatura ca secretar de stat.

Referitor la implicarea in inchirierea bazei sportive catre Dinu Pescariu, Ecaterina Andronescu a spus ca nu a avut cunostinta despre aceasta afacere: "Este un dosar care se afla in cercetare, trebuie sa ii lasam pe specialistii in domeniu sa faca cercetari.

De asemenea, fostul ministru sustine ca nu s-a intalnit cu Dinu Pescariu. Pe de alta parte, omul de afaceri sustine ca a mers de mai multe ori in audienta la minister. Dar de aici, pana sa insinuezi ca as fi facut vreo combinatie cu Costoiu sau cu Andronescu e cale foarte lunga", a declarat Dinu Pescariu.

"Am fost chemata in calitate de martor in dosarul baza Cutezatorii:, a spus Ecaterina Andronescu cand a ajuns la DNA. Intrebata daca stia de documentul semnat de Mihnea Costoiu, Andronescu a spus: "Am aflat si eu din presa".

Mihnea Costiu, la data faptelor secretar de stat in Ministerul Educatiei, este acuzat de abuz in serviciu, in timp ce Dinu Pescariu, om de afaceri, este cercetat pentru instigare la abuz in serviciu. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locatiune (inchiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit caruia Baza sportiva si de agrement pentru copii "Cutezatorii" din Bucuresti (constand in constructii si teren in suprafata de 5,7 ha), fusese data in folosinta Fundatiei "Dinu Pescariu"", transmitea DNA printr-un comunicat de presa, in momentul punerii sub invinuire.

Procurorii sustin ca actul a fost semnat in 2009 de Ministerul Educatiei, reprezentat de Mihnea Costoiu, secre... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro