>

Pe de o parte, e vizibil (inca din primele zile dupa 16 noiembrie) un interes jurnalistic pentru acest subiect, dar nu la el ma voi referi. Personal am fost contactat de documentaristi, de reprezentanti ai unor ong-uri din tara si din strainatate, iar in aceasta saptamana ambasadorul unuia dintre cele mai importante state ale UE vine special la Cluj pentru a se informa si pentru a incerca sa inteleaga nemediat (de catre presa sau de analisti "de la centru") fenomenul. Nu e un repros, ci o constatare: inca mai avem de lucru la ideea unei societati policentrice, mai ales (si in primul rand) din punct de vedere cultural.

Nu imi propun sa prezint o analiza exhaustiva (e, practic, imposibil sa sintetizezi mai bine de doua decenii de evolutie civic-culturala alternativa a Clujului intr-un articol), ci ma voi opri doar asupra catorva aspecte mai putin evidentiate, cel putin deocamdata, si a caror intelegere ne-ar putea ajuta sa evitam repetarea unor greseli. Si o sa incep cu primul manifest (scuzati-mi subiectivismul) cu adevarat pro-european din cultura romaneasca post-decembrista, scris in urma cu exact doua decenii de Adrian Marino, si intitulat, cat se poate de direct, "Pentru Europa". ""Europa" este si ramane pentru noi emblema seriozitatii si soliditatii, a creatiei durabile, rezistente si eficiente, de cat mai mare randament posibil", scrie Marino, opunandu-i "lucrului bine facut", superficialitatea, improvizatia si diletantismul predominante in cultura autohtona a primei parti a anilor 90 (si, cu cateva exceptii notabile, si acum). Ideile si textul sau programatic deranjau deopotrivaestablishment-ul politic si discursurile culturale dominante la inceputul anilor 90: pe de o parte discursul dependent de "scoala de la Moscova" (dublat de mentalitatile nationalist-comuniste exacerbate in anii 80), pe de alta parte discursul care i se opunea, bazat pe recuperarea dreptei (inclusiv formele ei extreme) din perioada interbelica. Liberalismul clasic... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro