Dumnezeu din Vechiul Testament: Dumnezeul Crucii e un Dumnezeu ucigas?

Cateva precizari ne vor ajuta sa patrundem mai bine contextul de acum mii de ani, in care uciderea nu era de fapt o agresiune, ci o forma de aparare. De altfel, pe sistemul reactiei inverse, asa a aparut anti-semitismul, ca ura fata de un popor care are ca singura vina faptul ca, in vechime, a fost "ales" de divinitate. Vorbim de o lume care se indepartase cu totul nu numai de Dumnezeu, ci si de comportamentul firesc, natural, al omului. Si, atentie, potopul nu fusese provocat de Dumnezeu, ci de oameni (am mai spus cu alta ocazie ca, de fapt, pedepsele lui Dumnezeu sunt niste auto-pedepse). Prin urmare, situatia era extrem de delicata, ca si cum, in fata unei epidemii de Ebola, ai o singura doza de vaccin si o singura sansa de administrare, care te pot salva. Adica perceptia umana era alterata de o inima lipsita de iubire si de o ratiune salbaticita in incapatanare. Astazi nu ucidem pentru ca ne e frica sa fim ucisi la randul nostru, ci pentru ca iubirea de aproapele ne constrange libertatea de a-i face aproapelui orice.

acum 110 luni (17 Mar 2015)

>

Cu certitudine, Dumnezeu este unul singur, chiar daca parerile despre El pot ajunge, cantitativ, egale cu numarul de oameni ai planetei noastre. Si atunci, cum sa intelegem diferenta enorma (in opinia unora) dintre Dumnezeul Iubirii Rastingnite pe Cruce din Noul Testament si Dumnezeul "cel tare in razboi" din Vechiul Testament? Lapidarea, trecerea prin sabie, uciderea in general, au un ton autoritar si decisiv, nelasand loc de interpretare sau perceptie eronata asupra lor. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu niste criterii de viata, care sunt translate intr-o epoca de cu totul alta factura decat democratia noastra. Desi, la drept vorbind, nici azi lucrurile nu sunt prea clare, intrucat ma uit cu infrigurare la revirimentul extremismului de orice fel, care ne cuprinde ca intr-o spirala a nebuniei. Daca unii inca mai militeaza pentru eliminarea pedeapsei cu moartea din lege, altii se straduiesc sa introduca in lege un alt fel de moarte: moartea sufletului, din interes.

Cateva precizari ne vor ajuta sa patrundem mai bine contextul de acum mii de ani, in care uciderea nu era de fapt o agresiune, ci o forma de aparare. Ganditi-va doar ca acum mii de ani razboiul, uciderea, sclavia erau ingredientele obisnuite ale societatii de atunci. Nu puteai vorbi de democratie, egalitate de sanse, discriminare si altele asemenea lor. Ganditi-va cum a aparut uciderea in lume si veti intelege de ce a devenit o forma de autoaparare, socotita legitima si astazi in anumite cazuri. Parerea mea este ca predicarea directa si deodata a Iubirii, intr-o lume a urii si nebuniei, are tot atata succes cat are strapungerea unui munte cu un firicel de apa. In caz de agresiune, cea mai eficienta forma de autoaparare este contraatacul prin aparare legitima.

V-ati intrebat vreodata, de ce poporul evreu a fost numit poporul ales? Ce il diferentia atat de mult fata de alte popoare, incat sa capete atributul de "ales"? Astazi cred ca nici nu s-ar mai putea concepe ca un p... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro