Ca, in buna traditie romaneasca, candidatul s-a conformat sfaturilor de bine: "Haide, ma, nu fi prost, scrie si tu ceva acolo, esti baiat destept, vrei sa te intreaca toti?" Ei bine, carlanul n-a vrut sa fie mai cu mot, sau mai exact spus, a vrut sa aiba acelasi mot cu cardul de plagiatori. Probabil ca, pe vremea aia, tanarul aspirant nici nu visa sa ajunga mare si tare. Cariera de consultant sau, eventual, de ministru al tineretului si sportului era batuta in cuie. Iar colegii lui de generatie deschisesera deja intrecerea socialista "doctoratul in patru luni si jumatate".

Dar, dincolo de istoria ridicola si tragica a unui prim ministru plagiator (da' ce spun eu? - am vazut moda plagiatelor intinsa pe tot cuprinsul Europei), povestea asta ascunde o realitate dintre cele mai triste si anume cea a invatamantului romanesc, pepiniera de incompetenta si parvenire. Cunosc, de prin 1995, cazuri grele, de studenti flamanzi care alcatuiau, pentru lectori si conferentiari articole, comunicari, articole si, cum altfel, doctorate. Pretul, pe atunci, se invartea in jurul unei sute de dolari. Se ducea frumusel la biblioteca, copia pe rupte, iar ipochimenul ageamiu profitor nici nu se obosea sa controleze. Filologia, stiintele politice, sociologia, politologia, apoi, treptat, economia, artele (ca sa fii profesor era musai sa ai doctoratul), toate au inflorit. Criteriile internationale, cu tot alaiul lor de reglementari au bagat steroizi in inventivitatea nationala. Au aparut reviste "stiintifice", egale cu zero, a aparut un cerc magic al articolelor pe care nu le citea nimeni (sau, daca le citea, o facea cu un zambet sardonic pe sub mustata). Am avut o data in mana o astfel de lucrare. Trebuia sa fac un referat de specialitate si am descoperit, usor, ca omul copiase un manual de utilizare Microsoft. Insa nu pot sa spun daca lucrarea a aparut sau nu.

Intr-o astfel de lume, albul devine negru si negrul, alb. Nu e nevoie decat sa te prostituezi o data. Ceea ce ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro