Directorul interimar al Operei Nationale Bucuresti, Beatrice Rancea, vine la Adevarul Live, de la ora 13.00
Si, intr-adevar, gratie stilului de a conduce, cu o mana de fier intr-o manusa de catifea, fiind seful perfect dedicat, aproape locuind in opera, tratandu-si subalternii cu respect si chiar cu dragoste materna (la petrecerile organizate dupa premiere trecea pe la fiecare artist in parte interesandu-se pana si daca a mancat bine), ea le-a dat sansa cantaretilor, instrumentistilor si balerinilor din opera ieseana sa "creasca" aducand unii dintre cei mai mari creatori romani sa lucreze cu ei, in primul rand pe Andrei Serban si apoi pe Gigi Caciuleanu. Textul este complet rescris de Andrei Serban si de Dana Dima si are in "compozitia" sa celebre perle ale politicenilor culese in cartile sale de catre Radu Paraschivescu, texte de Andrei Plesu si chiar si stenograme din dosarele alesilor ajunsi intr-un binemeritat "concediu" dupa gratii. Am inteles atunci ca, ceea ce lipsea din montarile mele precedente, era credibilitatea contrastului dintre povestea de dragoste a personajelor principale si mediul in care are loc, dintre derapajele si promiscuitatea unei lumi care a incremenit intr-o confuzie josnica si vesela, lipsita de ideal, si nevoia de un alt orizont a celor doi indragostiti care, desi s-au pierdut unul pe altul si chiar pe sine, se regasesc pentru ca nu au incetat cautarea.
Text de Gabriela Lupu
Desi se imbraca mereu in negru ("negrul pentru mine nu e doar o culoare, face pur si simplu parte din fiinta mea. Pana si la rochia de mireasa am avut un pic de negru", zice ea) si e poreclita "Cruella", Beatrice Rancea este in realitate un om cald si total dedicat profesiei sale si oamenilor cu care lucreaza. "In clasa a patra am intrat la Liceul de Coregrafie pe care l-am terminat in 1980, apoi am fost la Opera din Bucuresti, unde am dansat din perioada liceului, pana in 1991, cand am renuntat la dans. In '90 am intrat la IATC la facultatea nou infiintata de Coregrafie, si dupa un an de Creatie Coregrafica, in urma unui foarte grav accident la genunchi, am trecut la Regie. Eram fericita asa, mai ales ca in momentul accidentului, munca mea era deja recunoscuta si incepusem sa primesc roluri la care visasem o viata intreaga".
In peisajul teatral romanesc aflat parca intr-o eterna degringolada, ea si-a asumat riscul de a conduce institutii de prestigiu, aflate insa, la vremea sosirii ei, in criza majora, precum Teatrul National din Constanta, Opera Romana din Iasi si acum Opera Nationala din Bucuresti. "Cand am ajuns la Constanta, am intrat la "Livada de visini" care, teoretic, ar fi trebuit sa fie un spectacol de public, si am gasit sase spectatori in sala. Si in mai putin de o luna aveam zeci de spectatori la intrare care asteptau un bilet in plus si incercam sa-i conving ca nu trebuie sa sparga usile pentru ca spectacolele se reiau in fiecare saptamana. Si atata timp cat am fost la Constanta, doi ani si trei luni, spre bucuria mea, toate spectacolele s-au jucat cu casa inchisa."
REFORMA DE LA IASI
La fel s-au petrecut lucrurile si la Opera din Iasi: "In momentul venirii mele la Iasi, Opera de acolo nu era la zero, era chiar sub zero", spune ea. Eu nu m-am dus acolo din dorinta de a fi director, daca voiam sa imi fie mie bine stateam acasa langa sotul ... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro