"Din culisele cinematografiei". De ce l-a suparat "Filip cel bun" pe temutul Dumitru Popescu - "Dumnezeu": "Am suferit atunci ca un caine!"
Filmul "Filip cel bun" l-a "procopsit" pe regizorul Dan Pita cu un dosar de urmarire informativa deschis de organele de securitate, avand numele de cod "Armasul". "M-am apropiat de cinematograf printr-o intamplare agreabila a tineretii si, cu toata ingratitudinea indeletnicirii de scriitor de scenarii, am ramas legat trainic de aceasta arta care, atunci cand inceteaza de a mai fi doar un prilej de destindere gratioasa sau emotiva intr-o sala cufundata brusc in intunericul familiar, este un lucru serios si grav, cu nimic mai prejos, daca nu lipseste talentul, ca poezia si proza. Destul de complicata, desigur, incercarea de a-i dezamagi macar din cand in cand pe iubitorii fatisi si ipocriti ai spectaculosului de duzina, ai insolitului cautat cu lumanarea, ai aventurii infantile, ai lacrimogenului si ai superficialitatii crispate de pretiozitati intelectuale, dar -- la drept vorbind -- merita facuta. Deci dupa mine, pentru a nu ajunge la niste modificari de esenta, in primul rand politica, apoi artistica, si deci atragerea de cheltuieli suplimentare, ar fi in primul rand aprobarea scenariilor si a filmelor, urmarirea pe parcurs a realizarii filmelor despre care am vorbit, apoi sa se ne punem problema regizorilor incompetenti de talia unui Mihu Iulian sau Pintilie Lucian, care sunt cunoscuti deja ca una spun si alta fac.
Filmul "Filip cel bun" l-a "procopsit" pe regizorul Dan Pita cu un dosar de urmarire informativa deschis de organele de securitate, avand numele de cod "Armasul". Eroul lui Constantin Stoiciu, Filip, este absolvent de liceu si pica examenul de admitere la facultate. Desi tatal sau ii gasise un loc de munca confortabil, prin intermediul sistemului sau de cunostinte si relatii, Filip decide sa plece din Bucuresti in provincie, coplesit de meschinaria oamenilor din jur, si se angajeaza ca muncitor intr-o uzina.
"M-am apropiat de cinematograf printr-o intamplare agreabila a tineretii si, cu toata ingratitudinea indeletnicirii de scriitor de scenarii, am ramas legat trainic de aceasta arta care, atunci cand inceteaza de a mai fi doar un prilej de destindere gratioasa sau emotiva intr-o sala cufundata brusc in intunericul familiar, este un lucru serios si grav, cu nimic mai prejos, daca nu lipseste talentul, ca poezia si proza. Destul de complicata, desigur, incercarea de a-i dezamagi macar din cand in cand pe iubitorii fatisi si ipocriti ai spectaculosului de duzina, ai insolitului cautat cu lumanarea, ai aventurii infantile, ai lacrimogenului si ai superficialitatii crispate de pretiozitati intelectuale, dar -- la drept vorbind -- merita facuta. Nici pentru mine, nici pentru regizorul Dan Pita si nici pentru directorul Casei de Filme nr. in ceea ce ma priveste m-am consolat cu speranta ca numai mediocritatea trezeste indiferenta si compasiune", scria scenaristul in pliantul de prezentare al peliculei care a avut premiera la 17 februarie 1975.
"Filip era, de fapt, insasi experienta mea de viata"
Pana sa ajunga insa in fata spectatorilor, proiectul a avut parte de o istorie zbuciumata. Scenariul literar a fost contractat de Casa de Filme nr. 3 la 20 septembrie 1972, dar prima zi de filmare a avut loc abia la 4 februarie 1974, dupa ce regizorul Dan Pita terminase lucrul la serialul "Un august in... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro