Dieselgate seaca vistieria VW: 80 de miliarde de euro despagubiri si investitii, plus o posibila amenda din partea CE

Dieselgate seaca vistieria VW: 80 de miliarde de euro despagubiri si investitii, plus o posibila amenda din partea CE

Problemele cu care se confrunta producatorul auto german sunt departe de a se apropia de final, cel mai optimist termen fiind, potrivit EUobserver, anul 2019. Volkswagen, cel mai mare producator de automobile din lume, a declarat ca schema de cumparare "se dovedeste a fi mult mai complexa din punct de vedere tehnic si consuma mai mult timp" decat se astepta. Compania a declarat la inceputul lunii trecute ca va cheltui mai mult de 50 de miliarde de euro (60 miliarde de dolari) pe baterii.

acum 29 luni (8 Oct 2017)

Problemele cu care se confrunta producatorul auto german sunt departe de a se apropia de final, cel mai optimist termen fiind, potrivit EUobserver, anul 2019. Recent, purtatorul de cuvant al companiei Nicolai Laude a afirmat ca VW a remediat deficientele de pe aproximativ 5,4 milioane din cele 8,5 milioane de automobile diesel europene echipate cu soft-uri care au inselat testele oficiale privind emisiile. Calculele publicatiei arata insa ca media remedierilor este de circa 200.00 unitati lunar, ceea ce inseamna ca repararea celor peste 3 milioane de masini ramase au dura cel mai devreme pana la inceputul anului 2019. Potrivit Euobserver, CE anunta in 2016 ca Volkswagen s-a angajat sa "repare toate masinile pana in toamna anului 2017", adica in maximum doi ani de la izbucnirea scandalului privind fraudarea testelor legate de emisii care in Europa a implicat patru marci Volkswagen Group (VW): Audi, Seat, Skoda si Volkswagen. Purtatorul de cuvant al Volkswagen nu a oferit, potrivit Euobserver, si datele dafalcate ale celorlalte state membre din UE, insa calculele arata ca doar 52% dintre automobilele vandute in 27 de state membre au fost remediate. Consumatorii europeni, dezamagiti Pe de alta parte, organizatiile europene de consumatori s-au aratat foarte dezamagite de tratamentul discriminatoriu al grupului Volkswagen, care plateste despagubiri clientilor americani, nu si cel.or europeni. "De la inceput am apelat la Volkswagen pentru a informa mai bine consumatorii, pentru a plati despagubiri consumatorilor europeni din cauza daunelor pe care le-au suferit si, in ambele puncte principale, nu a fost prea mult pentru consumatorii europeni", a spus Ursula Pachl de la organizatia consumatorilor Beuc. Intr-un interviu recent, comisarul european pentru industrie Elzbieta Bienkowska si-a exprimat, de asemenea, dezamagirea fata de tratamentul Volkswagen fata de cetatenii europeni. Nu am putut convinge producatorii de masini", a spus Bienkowska, subliniind ca in Statele Unite... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro