"Inventat in secolul al VI-lea de un preot iranian, Zoroastru, aflat in conflict cu o aristocratie brutala si politeista, adoptat de alti preoti avizi de putere si promovat la o suprematie nesperata peste o jumatate a lumii, Diavolul ar fi putut foarte bine sa dispara dupa aceea. Si, daca se poate spune asa, fara nicio paguba: niciuna dintre civilizatiile din care se trage Occidentul - nici cea greaca, dela care a luat semintele filosofiei sale, nici cea romana, care i-a transmis spiritul legilor, nici civilizatia celtica, de la care a mostenit gustul pentru libertate si pentru cuceriri-, niciuna dintre ele nu a cunoscut Diavolul.

Prin esenieni, apoi prin Crestinism Diavolul iranian a ajuns pe malul Mediteranei, "Oamenii de aici traisera fara el, si chiar mai bine, vreme de secole, acum, a devenit indispensabil pentru superstitiosi" spune autorul. Gerald Messadie sustine ca "Islamul si Crestinismul sunt principalele doua religii care sustin existenta lui Satan (...) Una se rupe de lumea contemporana si, mai ales, de cea occidentala, unde ne asigura, ea, diavolul isi are domiciliul stabil si de unde ar vrea sa importe doar tehnologia si produsele , cealalta agonizeaza leganand o speranta iluzorie in populatiile crestine din America de Sud, carora el interzice contraceptia sub orice forma; Ea pune din ce in ce mai mult la indoiala existenta diavolului, obligand papalitatea sa reafirme realitatea acestuia, e drept, cu prudenta, intr-atat credinciosii si chiar preotii se arata reticenti in a-l evoca pe cel care face figura de fosila teologica", scrie profesorului de Istorie de la Universitatea Paris XIII, Robert Muchembled, in "O istorie a diavolului" (2002, Editura Cartier". Amintirea doctrinei de catre Paul VI in 1972, de catre Ioan Paul II in 1984 si 1988 sau in Catehismul Bisericii catolice publicat in 1992 constituie o dovada a vointei de a nu lasa sa se stearga o tema importanta, dar si foarte controversata. Autoritatile si teologii sunt nevoiti a na... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro