>

Intrucat ii stiu de frica legiunile de plagiatori din institutiile de forta pesedizate ale Romaniei postcomuniste, Emilia Sercan e o poveste de succes gazetaresc care n-ar fi trebuit, teoretic, sa aiba nevoie de o prea insistenta prezentare. Apoi a dat bir cu fugitii dintr-una din emisiunile de gust indoielnic ale unui post in sine rau famat, ca TVR, ajuns in custodia guvernului dupa ce, decenii la rand, a servit, cu mici pauze, ca instrument de propaganda. Unul de care, in varii moduri, au profitat nu atat consumatorii de informatii verificabile, oneste, ci oligarhia si partizanii coruptiei la nivel inalt, inclestati in prezent intr-un razboi pe viata si pe moarte cu democratia si statul de drept romanesc.

Larga difuzare a incidentului, cu tot cu povestea refugierii ei in culise, s-a soldat in retelele de socializare cu monopolizarea aproape completa a peisajului informational precum si cu un shit-storm la adresa jurnalistei pasamite prinse cu ocaua mica.

Lacrimile si fuga ei din emisiune sunt un semn de cainta care o onoreaza in mod cert. De ce a acceptat ea sa se lase angajata de oligarhul-infractor SOV, un mogul de presa avand la activ, intre multe alte malversatii, devalizarea a sute de mii de romani naivi si creduli? De ce i-a mancat din palma dupa ce si-a facut un nume prin investigatii jurnalistice si critici la adresa oligarhului, ca ziarista la Evenimentul Zilei? De ce a admis sa lucreze la Realitatea contra salariului exorbitant si, deci, suspect, de 8.500 de euro? Lacrimile si fuga ei din emisiune sunt un semn de cainta care o onoreaza in mod cert.

Nu oricine are puterea sa-si asume o vina (reala ori subiectiva) si s-o regrete public, de vreme ce admite astfel, public, instituirea unui clivaj iritant intre propria persoana si imaginea pe care si-a cultivat-o ani la rand si ar dori s-o proiecteze in continuare.

Imi pare ca aceasta ziarista merita sa i se acorde in orice caz beneficiul indoielii, iar... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro