Cand vine vorba despre descantece, fie ele de dragoste sau de insanatosire grabnica, romanul este teribil de inventiv. Izvoarele etnografice aduc in lumina prezentului zeci de mii de incantatii si poezioare presupuse a fi de leac, de mantuire, de nemaipomenita schimbare in bine.

De catre cine, de ce si mai ales cum sunt interpretate descantecele arhaice la timpul prezent ne explica etnografii, dar si medicii. Ciausanu (1889-1963), in lucrarea "Superstitiile poporului roman" (publicata, cu girul Academiei Romane, in 1913 si reeditata in 2014 de editura "Saeculum"), face referire pe larg la filosofia taranului roman in legatura cu boala si moartea.

"Bolile, ca si moartea, sunt concepute de poporul roman ca duhuri rautacioase si pizmarete pe viata omului. Isi dau binete, ca prietene ce erau, iar Frigurile o intreaba pe Moarte de ce este asa de amarata. Si Frigurile s-au tinut de vorba, iar calea mortii a fost netezita si usurata".

"Moartea, Frigurile si voinicul" - poveste populara

Plecand la aceasta filosofie, stramosii nostri au cautat mereu metode de a tine departe boala si moartea. Este o cautare similara cu actuala zbatere pentru deslusirea secretelor alimentatiei sanatoase, insa desfasurata intr-un plan mistic, fara a uza de instrumentele stiintei.

Asa s-au nascut incantatiile, pe care le denumim in mod curent descantece, si care au fost la mare cautare timp de secole, vreme in care descantatorii "cu har" au tinut loc, intr-un scenariu de tip "placebo", si de doctor, si de judecator, si de executor judecatoresc, ba chiar si de Cupidon. Cum sa urci boala-n salcam

Poate parea o utopie, insa stramosii nostri credeau, acum un secol doar, ca bolile se pot "arunca" (transfera) de la om catre un arbore, fie el copac simplu sau pom roditor. Ciausanu cu privire un un ritual de descantec din Valcea, in ceea ce-l priveste pe un bolnav... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro