Decizia CNATDCU in privinta tezei de doctorat a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, este asteptata joi

Decizia CNATDCU in privinta tezei de doctorat a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, este asteptata joi

Universitatea de Vest Timisoara a apreciat, dupa analiza sesizarii de plagiat in privinta tezei de doctorat a Laurei Kovesi, ca "564 de randuri din cele 4.705 randuri sesizate sunt similare cu alte surse", ceea ce, la nivelul intregii lucrari, astfel incat sesizarea de plagiat este "este nefondata pentru 4.141 de randuri din cele 4.705 randuri sesizate si partial fondata pentru restul".

acum 96 luni (8 Dec 2016)

Conform site-ului CNATDCU, sesizarea referitoare la teza de doctoratul a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a fost inregistrata pe 13 octombrie. Astfel, un verdict a fost asteptat pe 24 noiembrie, la 30 de zile lucratoare de la inregistrarea sesizarii. Presedintele Comisiei Juridice, Mircea Dan Bob, a explicat ca intarzierea a fost cauzata de materialul stufos pe care l-au avut de studiat specialistii, intrucat, pe langa documentele care au sesizat suspiciunea de plagiat, expertii au analizat si documentele puse la dispozitie de procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi. Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universitatii "Robert Schumann" din Strasbourg (Franta), prof. Claudia Ghica-Lemarchad, de la Facultatea de Drept a Universitatii din Rennes 1 (Franta), si prof. Radu Chirita, de la Facultatea de Drept a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Solicitarea de analizare a tezei a venit din Anglia, dupa un autodenunt Teza de doctorat a Laurei Codruta Kovesi a reintrat in discutie dupa ce deputatul Sebastian Ghita s-a autodenuntat ca ar fi participat la masluirea raportului Consiliului National de Etica din 2012, potrivit caruia procurorul-sef nu a plagiat. Profesorul Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, a depus pe 7 octombrie, la Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii o sesizare prin care a cerut analizarea tezei de doctorat a Laurei Codruta Kovesi sub suspiciunea de plagiat. Sefa DNA declara, la primele acuzatii, ca o mare parte dintre paragrafele despre care se sustine ca le-ar fi plagiat de la persoane care au scris articolele in 2008-2009 sunt paragrafe pe care ea le-a publicat inca din 2002, persoanele in cauza citand-o pe ea. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate - n.r.) si care apar in teza de doctorat sunt publicate in revista , care nu este pe internet tocmai pentru a proteja dreptu... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro