De ce preferam prietenia virtuala in locul unei iesiri in oras
Interactiunile reale cu ceilalti sunt obositoare, ne incearca in punctele noastre nevralgice, in puterea de a asculta cu scopul de a intelege si nu de a judeca, in abilitatea de a empatiza cu starea celuilalt si de a-i oferi un zambet cald, in teama de a fi nevoit sa fii sincer, sa te expui cu partile tale mai putin placute, cele pe care nu mai stii cum sa faci sa le dosesti prin ferestre de chat si postari mincinoase pe facebook. Acasa, in cubul tau, cu cartile pe care le citesti, cu filmele pe care le vezi, cu jurnalul in care scrii despre tine si viata ta, cu rutina ta de care esti un pic cam dependent, cu principiile tale de viata pe care nu trebuie sa le explici nimanui, acasa pare ca viata ta e sub control.
Acum ceva zeci de ani, procesul a fost inlesnit de email.
A nu se intelege de aici ca sufar de sindromul "generatia mea este cea mai tare". Cred cu tarie ca merita folosita orice bucata de tehnologie, orice inteligenta artificiala care ajuta sa umplem spatiul dintre noi cu mesaje ce altfel ar fi fost extrem de greu de auzit. Ce ma sperie insa este alegerea oamenilor de a inlocui traditionala intalnire cu chatuiala. Metoda aceasta a fost folosita cu succes de cand s-a inventat hartia si instrumentele de scris. Insa, a alege sa transmiti tot ce e mai dificil de transmis prin scris, denota pierderea unei abilitati vitale, cea de a povesti in tihna, ochi in ochi, mana in mana, emotie langa emotie. Ma gandesc ca frica de reactia celuilalt sta la baza unui astfel de comportament. Mai mult chiar, frica de reactia noastra la reactia celuilalt inhiba darul acesta ancestral de a exprima prin vorba ganduri si sentimente. Iar daca ma plictisesc, nu e oare mai facil sa inchid conversatia virtuala cu o mica minciuna nevinovata decat sa ma apuce curajul de a fi judecat plecand de la locul faptei? Sau daca discutia intra intr-o zona conflictuala, nu e oare extrem de usor sa plecam subtil din conversatie decat sa ne chinuim mintea si sufletul in a asculta si a intelege parerea interlocutorului? Serviciul e stresant, traficul e ingrozitor, nu mai avem nevoie si de discutii filozofice in contradictoriu cu prietenii. Pana ne sincronizam programul si dispozitia, mai bine urcam pe munti cu un club de alpinism ca acolo ne putem pierde printre ceilalti, ramanand anonimi, lasand viata noastra acasa, acolo unde ii e locul. Sau putem alege sa vedem ce ne mai ofera viata alaturi de colegii de birou cu care putem lesne sa ramanem in hlizeli de suprafata, practicand fuga de noi insine care pare sa placa tot mai mult in ultima vreme. Temerile noastre, rautatea noastra, suferintele de tot felul, nu populeaza ecranul de Facebook. Cine mai vrea sa citeasca de asa ceva, nu e destul... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro