De ce e o prostie sa fie arestat cineva care da un cadou la doctor. Sau doctorul

Vedeam scena din cabinetul meu- impropriu spus, adică din cămăruţa de gardă de la etajul unu, in care intram folosind jumătatea mea de clanţă din buzunarul halatului, şi mă strecuram in spaţiul dotat cu o masă şi două scaune dintre cele doua saloane enorme, de şaizeci de paturi fiecare, rugand surorile să imi aducă pe rand bolnavii cărora trebuia să le completez fişele de observaţie. Ce lua el de la bolnavi recicla la cei care ii luau lui- gestionarii de la carne, de la zahăr, de la tutun. Şpaga la medic nu e şpagă, e un abuz al statului care cere pacienţilor să plătească pe angajaţii săi pentru care nu are bani, in contextul in care acest lucru e din ce in ce mai mult perceput ca imoral (că pacienţii nu işi dau seama şi nu acceptă că plătesc contribuţii prea mici, sau prea puţine, pentru o asistenţă de calitate- de ce credeţi că in SUA asta e cea mai mare cheltuială a bugetului public ?

acum 107 luni (19 Aug 2015)

Maşina era o Dacia 1100 veche, impecabil intreţinută de infirmieri, singura care avea privilegiul să fie parcată in faţa scărilor de la pavilionul Unu Femei. A doua zi dimineaţa, tot ea, inainte de raportul de gardă, o lua de acolo, goală, şi o ducea in cabinetul ei. Vedeam scena din cabinetul meu- impropriu spus, adică din cămăruţa de gardă de la etajul unu, in care intram folosind jumătatea mea de clanţă din buzunarul halatului, şi mă strecuram in spaţiul dotat cu o masă şi două scaune dintre cele doua saloane enorme, de şaizeci de paturi fiecare, rugand surorile să imi aducă pe rand bolnavii cărora trebuia să le completez fişele de observaţie. Se tarau de la pat la toaletă sau la camera mea cu dificultate şi de abia articulau. Unele erau la a nu ştiu cata incercare de sinucidere, după care aveau din nou cateva luni bune, cu familia. Pe foaie scriam ce observam, nu ce imi spuneau ele, şi ştiam că degeaba o fac : şeful meu şi al pavilionului, dr. B, proprietarul Daciei 1100, care avea peste şaptezeci de ani şi venise ca intern după primul război mondial, nu citea niciodată foile. Ba chiar, atunci cand nu avea un rezident plin de dorinţa de a face ceva, deci bun de exploatat, asistentele scriau singure cateva cuvinte fără sens. Singura activitate a pavilionului nostru, unde la parter stăteau cei care puteau fi lăsaţi pe afară, iar la etaj cei izolaţi la « fără clanţă » era vizita mare. Nu asculta niciodată răspunsul, ci trecea mai departe, cu intreaga suită, după ce administrase, cu precizia unui anestezist, doza de atenţie zilnică a unui psihiatru cu peste 200 de pacienţi şi peste 50 de ani de carieră, prin foamete, războaie şi pogromuri. După aceea mai şedea vreo două ore la cabinet, primind familiile indurerate şi cel mai adesea dornice ca statul să le ia de pe braţe povara. Rezultatul era cel transportat cu geanta de asistenta şefă, şi nu era cine ştie ce, dat fiind că dr. Nu şi m... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro