De ce a renuntat Iohannis la Maior?

Klaus Iohannis nu are nevoie de cineva experimentat in combinatia dintre jocul politic si cel al serviciilor si nici de un expert in functionarea structurilor de informatii, ci de un om de incredere cu destule calitati in asa fel incat sa poata duce mai departe mostenirea primita. "Consolidarea echidistantei, neamestecul politic si profesionalizarea in activitatea structurilor de intelligence" sunt promisiunile lui, iar numirile pentru varful SRI si al Serviciului de Informatii Externe vor fi, probabil, discutate discret si cu principalii aliati ai tarii.

acum 75 luni (28 Jan 2015)

George Maior este un om calculat, usor retinut, care nu spune lucruri la care nu s-a gandit bine dinainte. Nu mizeaza pe improvizatie de dragul momentului si nici pe fineturi ambigue de duzina.

Atunci cand a sugerat ca vinovatii in cazul unei nenorociri venite ca urmare a unui eventual atac terorist ar fi judecatorii Curtii Constitutionale, Maior a spus exact ceea ce voia sa spuna: "Vreau sa avertizez foarte serios ca exista si o raspundere morala undeva, in stat, in legatura cu securitatea nationala a cetatenilor Romaniei (…) si ca la momentul in care se va intampla o catastrofa voi sti spre cine sa arat cu degetul". Este mesajul Serviciului Roman de Informatii (SRI), pe care directorul institutiei si l-a asumat si l-a dat in forma lui bruta, atacand dur una dintre institutiile sacrosancte ale statului. George Maior parea, de asemenea, sigur pe un eventual nou mandat, dar tactica noului presedinte l-a luat prin surprindere: dupa ce l-a facut sa lase garda jos si sa se considere stapan pe situatie, l-a scos din ecuatie.

Klaus Iohannis nu are nevoie de cei care au lucrat pentru predecesorul sau, cu atat mai mult cu cat scenariile din campania electorala luau in calcul numirea lui Maior ca premier in cazul in care Victor Ponta ar fi devenit presedinte. E adevarat ca seful SRI a negat la acea vreme aceasta ipoteza, dar, in acelasi timp, avea grija sa devina popular, poate prea popular pentru profilul unui sef de serviciu secret, care in general trebuie sa-si faca treaba in penumbra. Klaus Iohannis nu are nevoie de cineva experimentat in combinatia dintre jocul politic si cel al serviciilor si nici de un expert in functionarea structurilor de informatii, ci de un om de incredere cu destule calitati in asa fel incat sa poata duce mai departe mostenirea primita. De la viitorii sefi ai serviciilor, presedintele asteapta loialitate, pricepere, diplomatie si inteligenta de a pozitiona Romania bine in interiorul NATO, dar si de a mentine securitatea tarii. ... Citeste intreg articolul pe romanialibera.ro