Dan Dungaciu, Petrisor Peiu: Orban Viktor a trecut mai multe linii rosii. Bucurestiul hraneste crocodilul in continuare

Suficient sa reamintim principalele repere: limbaj din ce in ce mai ofensiv si agresiv, impiedicarea actului de justitie din Romania prin adapostirea condamnatilor definitiv in Ungaria, incurajarea fie si tacita a derapajelor antiromanesti ale Chisinaului presedintelui Igor Dodon, cautionarea Federatia Rusa pentru dinamitarea sanctiunilor comunitatii transatlantice, ideea de a plasa o centrala atomo-electrica cu tehnologie experimentala la 120 km de Timisoara (cu tacerea asurzitoare si vinovata a guvernului de la Bucuresti care a ocultat incalcarea normelor de mediu si a minimalizat dezbaterea publica). Dupa un intermezzo de veritabila inspiratie musoliniana, cand guvernul maghiar a anuntat public ca va respecta un referendum declarat ilegal de justitia spaniola in provincia Catalonia, Orban Viktor revine la vechea sa obsesie anti-romaneasca si decide blocarea dosarului de candidatura a Romaniei la statutul de membru OECD. Diplomatia internationala nu accepta atitudini de genul celor promovate de Ungaria, de a conditiona un vot intr-o organizatie multilaterala de un tratament preferential, adica echivalentul infractiunii de santaj din codurile penale ale tuturor statelor civilizate. Sa fim bine intelesi: aici nu este vorba nici de teama Bucurestiul fata de Budapesta nici de dorinta sau nedorinta de a rezolva relatiile romano-maghiare in prag de Centenar. Problema de fond cu acest tip de politica de appeasement, care nu reactioneaza si face concesii sperand ca o revendicare si mai mare sa nu se produca, este ca te lasa dezarmata daca o asemenea revendicare, si mai mare, chiar se va produce!

acum 34 luni (27 Sep 2017)

Sensul cel mai bun ar fi de politica impaciuitorista, fiind vorba, in esenta, despre tendinta spre compromis a unei parti, chiar cu incalcarea unor principii asumate si consacrate, cu scopul evitarii conflictului sau a razboiului. Exemplul clasic este politica guvernului britanic condus de Neville Chamberlain, ilustrata prin Tratatul de la Munchen din 1938. Incurajat de aceasta cedare, pe care a perceput-o ca o slabiciune, Hitler a trecut la ofensiva si a invadat Polonia. Politica de appeasement a devenit asadar discutabila si un semn vadit de slabiciune, care ignora, inconstient, "lectiile Munchen-ului". Nu ca nu ar functiona uneori - doar ca e extrem de riscanta. Pastrand proportiile, Bucurestiul a adoptat aceeasi politica de concesii si de evitare a punerii Budapestei in fata consecintelor faptelor sale. Rand pe rand, guvernele Romaniei au acceptat nastrusniciile deloc inocente ale lui Orban Viktor, considerand ca, daca il vor lasa sa faca cate o prostioara, acesta se va potoli, astamparandu-si setea de provocare. Suficient sa reamintim principalele repere: limbaj din ce in ce mai ofensiv si agresiv, impiedicarea actului de justitie din Romania prin adapostirea condamnatilor definitiv in Ungaria, incurajarea fie si tacita a derapajelor antiromanesti ale Chisinaului presedintelui Igor Dodon, cautionarea Federatia Rusa pentru dinamitarea sanctiunilor comunitatii transatlantice, ideea de a plasa o centrala atomo-electrica cu tehnologie experimentala la 120 km de Timisoara (cu tacerea asurzitoare si vinovata a guvernului de la Bucuresti care a ocultat incalcarea normelor de mediu si a minimalizat dezbaterea publica). Hranit, precum crocodilul lui Churchill, de noile succese si de tacerile Bucurestiului, regimul Orban a devenit din ce in ce mai insolent, demarand proiectul unei cai ferate de mare viteza Budapesta-Belgrad (proiect chinezesc care obstructioneaza coridoarele trans-europene care tranziteaza Romania). A urmat boicotarea deschiderii circulatiei fluviale p... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro