Dacia, in viziunea apocaliptica a poetului Ovidius: "Orisiunde te uiti vezi campii necultivate, iarna grea tine pana la cealalta iarna"

Dacia, in viziunea apocaliptica a poetului Ovidius:

Cind insa trista iarna isi arata hada ei fata si pamintul s-a facut alb de gerul ca marmura, cand se dezlantuie si Boreas si se asterne zapada sub Ursa, populatiile acestea par strivite de axa polului care tremura. Cat vezi cu ochii se intinde pamantul, care este de nerecunoscut din cauza nametilor de zapada si a ghetii groase care se inalta de sapte coti. Vinul, nu de mult inca lichid, se taie acolo cu securea si lacurile sunt prefacute pana la fund in blocuri compacte de gheata, picaturile de apa respingatoare din nepieptanatele barbi ingheata si se prefac in turturi. Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarna si le face placere sa prepare, din orz fermentat si din fructe acre de sorb, o bautura ce seamana cu vinul. Sunt batuti de vantul de rasarit din munti si isi acopera trupurile cu blanuri galbene de animale", relata Vergilius.

acum 45 luni (3 Aug 2015)

A descris tarmurile Marii Negre in lucrarile Tristele si Scrisori din Pont, plangandu-se de gerurile naprasnice, de locurile primejdioase, stapanite de barbari.

"Traiesc in mijlocul dusmanilor si al primejdiilor, ca si cum mi-ar fi fost rapita si linistea o data cu patria. Ca rana sa fie mai groaznica, spre a princinui moartea pe doua cai, cei de aici ung virfurile cu venin de vipera. Calare pe cal si cu astfel de arme ei dau tircoale zidurilor, intre care domneste groaza, ca lupii in jurul ocoalelor unde sint inchise oile. Arcul lor intins cu o vina de cal nu trage numai o singura data, ci este totdeauna incordat. Sagetile se infig in acoperisurile caselor, formind parca o palisada, iar poarta solida cu greu ne mai poate apara de armele din departare. Adaug si faptul ca tinutul de aici nu are nici arbori, nici frunze si ca iarna grea tine pina la cealalta iarna. Pe mine, in lupta cu frigul, cu sagetile si cu soarta, ma chinuieste acum aici a patra iarna", scria Ovidius Naso, in Scrisori din Pont.

Crivatul face una cu pamantul turnurile

Pamantul de la capatul lumii, asa cum il numea poetul, ramane mereu acoperit de zapada. Pe ogoare nu cresteau roade si nici strugurii cei dulci, pe rape nu inverzeau salcii aci si nici stejarul, adauga autorul elegiilor. Timp de zece ani, pana la moartea sa, romanul a trait in mijlocul unor comunitati despre care afirma ca sunt barbare, dar cu care avea sa se obisnuiasca.

"Aici iarna face din mare un drum pentru cel care merge pe jos, incit drumetul merge fara sa se ude si fara corabie, pe acolo pe unde mai-nainte isi croia visla drum, dand apa la o parte. Este foarte aproape de noi o constelatie in forma de car si care aduce un frig cumplit. De acolo se iveste crivatul, iar pe tarmul nostru e ca la el acasa. Cind insa trista iarna isi arata hada ei fata si pamintul s-a facut alb de gerul ca marmura, cand se dezlantuie si Boreas si se asterne zapada sub Ursa, populatiile acestea par strivite... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro