"Stefan nu chema la arme numai pe viteji si pe boieri, ci si pe tarani, invatand pe fiecare sa apere tara", se arata in Letopisetul de la Bistrita. Oastea cea mica avea un caracter de permanenta, scopul acesteia fiind de a opri pe cat posibil inamicii pana cand se strangea oastea cea mare.

Ostile Principatelor Romane erau compuse in secolul XV din 40.000 de soldati in Moldova si Tara Romaneasca, in timp ce cea din Transilvania dispunea de 20.000 de oameni.

Structura pe arme a ostilor romane cuprinde pedestrimea, cea mai mare parte a armatei, care era echipata cu scuturi, casti de metal, sabii scurte, sulite si arcuri cu sageti, cavaleria formata din circa 15.000 de calareti si artileria, compusa din osteni ce trageau cu tunul.

Bataliile purtate de domnitorii romani, in secolele XIV - XVI, scot in evidenta modul in care ostile romane alegeau sa lupte. Acestia atacau flancurile si spatele ostirilor dusmane, pe care le hartuiau in permanenta, Stefan cel Mare castigand prin acest mod bataliile de la Vaslui (1475), Baia (1476) si Codrii Cosminului (1496).

Alegerea campului de lupta a reprezentat de fiecare data un atu pentru ostirile romane. Luptele de la Posada (1330), Rovine (1395) sau Calugareni (1595) sunt doar cateva exemple in care voievozii din tarile romane au stiu sa profite de orice lucru pentru a putea face fata cotropitorilor care erau mult mai numerosi.

"Domnitorii romani recurgeau la tot felul de tertipuri pentru a iesi invingatori din bataliile purtate. Parjolirea pamantului si otravirea fantanilor erau sunt doar doua strategii folosite de voievozi pentru a slabi ostirile cotropitoare, nu de putine ori reusind sa iasa invingatori folosind astfel de tactici", a declarat istoricul Ilie Gliga. In prima faza, era aparata frontiera, astfel de actiuni fiind intreprinse de Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Vlad Tepes. Astfel, trei - patru g... Citeste intreg articolul pe adevarul.ro